Ioan Slavici - Moara cu noroc

1. Ioan Slavici

Ioan Slavici, unul dintre cei patru clasici ai literaturii române (alături de Mihai Eminescu, I. L. Caragiale și Ion Creangă), este considerat unul dintre exponenții realismului în literatura română.

2. Context literar

Nuvela „Moara cu noroc” a fost publicată în 1881, în volumul de debut „Novele din popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.

3. Nuvela / nuvela realist-psihologică - definiție și caracteristici

Nuvela este o specie a genului epic în proză cu acțiune mai amplă decât a schiței și a povestirii, cu un singur fir epic, dar cu o structură mai complexă, cu intrigă riguroasă, cu acțiune concentrată în jurul personajului principal.

Opera „Moara cu noroc” este o nuvelă realist-psihologică, prezentând următoarele caracteristici: subiectul este bine conturat, conflictul care determină acțiunea este puternic și antrenează mai multe personaje, cuprinde fapte verosimile, personajele sunt caractere complexe, accentul cade asupra evoluției personajelor și nu asupra întâmplărilor, naratorul nu se implică și tinde către obiectivitate, modul de expunere dominant este narațiunea, îmbinată cu descrierea și cu dialogul.

Nuvela psihologică prezintă un conflict interior puternic, de factură psihologică. Conflictul poate fi de natură etică (între bine și rău), morală (cinste și necinste), afectivă (între rațiune și sentiment). Ca orientare tematică, literatura psihologică abordează obsesia, frica, alienarea, erosul, dezumanizarea, inadaptabilitatea. Personajele sunt complexe și urmărite în evoluție, fiind caracterizate, de obicei, prin analiză psihologică.

Realismul este un curent literar-artistic manifestat pe plan european la mijlocul secolului al XIX-lea, al cărui manifestul literar, Prefața la Comedia umană a lui Balzac (1842), propunea ca literatura să fie o oglindă a moravurilor sociale.

Dintre trăsăturile și principiile estetice ale realismului pot fi menționate: reflectarea veridică, obiectivă a realității, a societății contemporane; impersonalitatea, precizia, sobrietatea, obiectivitatea; observația și descrierile minuțioase, preferința pentru detaliu și amănunt semnificativ; determinarea socială, valoarea documentativă; lipsa de idealizare și reflectarea critică a societății; promovarea conceptului de mimesis; prezentarea unor întâmplări credibile, verosimile; personajele tipice, exponențiale în situații tipice; analiza psihologică.

4. Prezentarea a patru elemente de structură și/ sau de compoziție: temă, viziune despre lume, acțiune, secvență, construcția subiectului, conflict, relații spațio-temporale, incipit, final, perspectivă narativă, tehnici narative, limbaj.

Tema susține caracterul realist, prin oglindirea vieții sociale, dar și pe cel psihologic, prezentând efectele nefaste și dezumanizante ale dorinței de înavuțire, în contextul societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX - lea.

Titlului indică, mai degrabă, o semnificație ironică. Toposul ales, cârciuma numită moara cu noroc, înseamnă, de fapt, moara cu ghinion, moara care aduce nenorocirea, pentru că ușurința câștigurilor de aici ascunde abateri etice grave, nelegiuirea și crima.

Conflictul exterior/ interior

Conflictul este complex, de natură socială (confruntarea a două lumi cu mentalități diferite), psihologică și morală (lupta dintre bine și rău). Problematica nuvelei implică mai multe perspective. Din perspectivă socială, opera prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social, ceea ce generează un conflict exterior cu antagonistul, Lică Sămădăul. Din perspectivă psihologică, nuvela surprinde conflictul interior trăit de Ghiță, care este sfâșiat de dorințe puternice, dar contradictorii: să rămână om cinstit, pe de o parte, sau să se îmbogățească alături de Lică, pe de altă parte.

Timp și spațiu/ coordinate spațio-temporale/ repere spațiale și temporale

Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paști. Cârciuma este așezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăți, ceea ce anticipează izolarea personajului principal, devenit prizonier al propriilor obsesii și frământări.

Secvențele narative se succed într-un ritm epic neomogen, prin acumulări și izbucniri de tensiune epică, în concordanță cu frământările psihologice surprinse. Înlănțuite temporal și cauzal, faptele sunt credibile, verosimile.

Incipit - final

Incipitul îl constituie vorbele rostite de bătrână, cuvinte ce sintetizează un percept moral ce reflectă înțelepciunea, valorile tradiționale, în opoziție cu dorința de bunăstare materială: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. În expozițiune, descrierea drumului care duce la Moara cu noroc, realizată în manieră realistă, prin tehnica detaliului semnificativ, redă peisajul- cadru al acțiunii. Semnele părăsirii, vechea moară cu lopețile rupte, cele cinci cruci, anticipează destinul tragic al familiei.

Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului și prin intervenția bătrânei, care evidențiază ideea destinului implacabil: „Simțeam eu că nu are să fie bine. Așa le-a fost scris”. Simbolistica inițială a drumului se completează cu sugestia drumului vieții ce continuă și după tragedia de la Moara cu noroc: „Apoi ea luă copiii și plecă mai departe.”