I L Caragiale comic

A treia din seria comediilor caragialene (dupa O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu reactiunea si inainte de D ale carnavalului), O scrisoare pierduta, capodopera comediografiei romanesti, a fost reprezentata pentru prima oara pe scena Teatrului National din Bucuresti in 1884. Despre aceasta Barbu Delavrancea nota intr-un reportaj : Nu am vazut niciodata autor care sa intre mai mult in tipurile ce a creat, care sa joace mai bine rolurile ce a scris pentru altii. Structurata in 4 acte, avand cate 9, 14, 7 si respectiv 14 scene, opera prezinta ca tema farsa electorala, alaturi de satirizarea reformei constitutionale pe care liberalii incercau sa o impuna. Pornindu-se de la pierderea scrisorii de amor, se produce treptat o aglomerare de conflicte in care vor fi antrenate, rand pe rand, toate personajele: conflict politic (Tipatescu si Trahanache- Catavencu), familial (Trahanache-Zoe si Tipatescu), conflict de candidatura (Farfuridi-Catavencu), erotic (Tipatescu-Zoe). Chiar daca autorul a situat actiunea in capitala unui orasel de munte, in timpul unei campanii electorale, moravurile politice fixate in cea mai buna comedie a sa dezvaluiesc diagnoza unui rau generalizat, cu specificitatea sa. Situatiile fictive intalnite in scriere s-au dovedit a fi viabile oriunde si oricand, intarind ideea trecerii peste timp a operelor de valoare. Intr-adevar, aceasta comedie se evidentiaza prin sinteza superioara pe care ea o realizeaza intre satirizarea moravurilor unei epoci istoriceste determinata si surprinderea unor caractere umane cu semnificatii de generalitate. Aceasta tendinta clasica face ca piesa lui Caragiale sa nu se fi perimat odata cu transformarile istorice ale societatii ci sa ramana etern valabila.

Pe langa arta tipologiilor, Caragiale a dezvoltat foarte bine comicul in toate variantele sale cu ajutorul personajelor si al actiunilor intreprinse de acestea. Comicul este o categorie estetica, care in cazul lui Creanga este unul tolerant, jucaus (autoironie, autopersiflare), pe cand la Caragiale este satiric, observandu-se viziunea sa critica, o perceptie deformata (simt enorm si vaz monstruos) si tendinta de a caricaturiza. Efectul comicului asupra cititorului si spectatorului este benefic, deoarece prin ras se elibereaza de tensiune, realizandu-se astfel si efectul de catharsis (Aristotel). Autorul impleteste diverse tipuri de comic intr-o structura perfecta in care fiecare dintre acestea se sprijina pe celelalte si dobandeste profunzime prin ele, pornind de la cel de nume, acesta functionand ca intaia masca a personajului in comedie, cel de limbaj-evidentiat prin ticuri verbale, greseli de exprimare, pronuntie gresita, contradictie intre termeni, asociatii incompatibile, nonsens, constructii tautologice si prolixa-comicul de situatie, de intentie si ajungand la cel de caractere. Conflictul de baza al comediei, si anume cel dintre Tipatescu si Catavencu, antreneaza forte importante, culminand cu bataia de la intrunire, dar deznodamantul, impacarea ...