Iarna de Vasile Alecsandri

In lirica peisagista a lui Vasile Alecsandri sunt celebrate toate anotimpurile anului, in curgerea lor lenta. Dintre acestea, cel mai mult il impreioneaza iarna, cand ninsoarea, viscolul si crivatul devin expresii ale fortei cosmice dezlantuite. (Mezul iernei, Viscolul, Gerul). Criticul literar Titu Maiorescu aprecia ca pastelurile lui Alecsandri constituie cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturei romane indeobste. Pastelul este o opera lirica, in care se prezinta un colt din natura, poetul exprimandu-si in mod direct sentimente profunde.

Titlul poeziei este simplu, alcatuit dinntr-un substantiv comun, care contine denumirea anotimpului descris, privit de poet cu spaima dar si admiratie. In primele doua strofe se regaseste o descriere a spatiului vast, in care ninsoarea acopera totul, iar in ultima strofa inseninarea tabloului si aparitia, in final, a elementului insufletit. Aceasta structura sugereaza ca, dincolo de asprimea naturii hibernale, viata isi continua neobosita ei curgere.

Descrierea iernii ca tablou schimbator, din care poetul selecteaza o diversitate de privelisti: goana pe cer a norilor, caderea fulgilor de zapada, nonsoarea care potopeste lumea, intinderile inecate in alb, aparitia soarelui, clinchetul voios al clopoteilor.

Descrierea naturii ofera imaginea unor spatii nesfarsite apartinand atat cosmicului cat si terestrului.

In prima strofa se descrie planul cosmic, poetul inregistreaza semnele iernii care vine din imensitatea inaltimilor ceresti, de pretutindeni; forma nearticulata a substantivului vazduh largeste limitele vizuale ale cadrului, care tind spre infinit. Inversiunea din primul vers, cumplita iarna, face din acest anotimp o expresie a puterii cosmice nestapanite. Imaginea norilor este comparata cu lungi troiene calatoare, in timp ce fulgii plutesc in aer asemeni unui roi de fluturi albi. In primle doua strofe, cuvantul tara apare de doua ori in personificari: Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi si Cu o zale argintie se imbraca mandra tara. De mare forta sugestiva este adjectivul dalbi insumand sensurile de puritate, gingasie, vechime, sfintenie.

Strofele a doua si a treia sunt subordonate planului teluric si cosmic: ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara. Sufletul omului traieste spaima golului ca si cand s-ar fi intors in prelume, spatiul cunoscut devine intinderea pustie, oceanul de ninsoare, imens si desert.

In cele trei strofe mentionate, tabloul se constituie la limita dintre iluzie si realitate: soarele este palid, fulgii se aseamana cu fluturii, plopii par a fi fantome, satele sunt pierdute sub un val de fum.

In strofa a patra se regaseste o intoarcere la realitate unde soarele straluceste, iar sania care trece peste vai imprastie in jur voiosul sunet al clopoteilor.

Versurile din fiecare strofa sunt complexe, masura fiind de saisprezece silabe. Ritumul este trohaic iar rima este ...