Hanu Ancuței

Hanu Ancutei de Mihail Sadovanu nu este o culegere de povestiri, ci o opera unitara si unica in literatura romana. Ea cuprinde noua istorisiri care se dovedesc puternic corelate prin spatiul si timpul comun, ca si prin identificarea povestitorilor cu personajele intamplarilor evocate. La hanul Ancutei se aduna calatori din toate tinuturile, care fac popas de noapte aici, pentru ca hanul era vestit odinioara in toata tara Moldovei, cum precizeaza Garabet Ibraileanu. Spre deosebire de hanul de la Moara cu noroc de Ioan Slavici, care este un loc al violentei, al crimei si al pierzaniei, hanul sadovenian reprezinta un spatiu cu totul aparte, care inchide in sine o lume, un univers si o istorie, cu toate credintele, traditiile si superstitiile, cu toate framantarile si valurile care au bantuit o tara inteaga. Pe cat de exact este locul, pe atat de vag este timpul: Intr-o toamna aurie am auzit multe povesti la Hanul Ancutei (Iapa lui Voda). Acest timp si loc nu reprezinta timpul si spatiul actiunii, pentru ca la hanul Ancutei nu se intampla nimic: poposesc gospodari, carausi si negustori al caror drum trece pe aici, fac focul, se indeletnicesc cu vinul, cu puii in tigla si cu placintele, asculta lautarii si spun povesti. Intamplarile, fiecare povestita de alt calator din grupul format in acea toamna aurie, se petrec in alte parti si in alte timpuri: in anul cand au cazut de Santilie ploi napraznice, sau cand spunea oamenii ca au fi vazut balaur negru in nouri sau cand eram tanar. De-atuncea au trecut ani peste douazeci si cinci. Povestile porneau odata cu inserarea, dupa ce se cufunda soarele inspre taramul celalalt si toate ale departarii se stergeau si lunecau in tainice neguri. Locul evocarilor ramane hanul care ofera siguranta calatorilor: . hanul acela al Ancutei nu era han, - era cetate. avea niste ziduri groase de ici pana colo, si niste porti ferecate cum n-am vazut de zilele mele. In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea hotilor. Aprecierea apartine unuia dintre ascultatori, mos Leonte: Asa ziduri ca de cetate, asa zabrele, asa pivnita, - asa vin, - in alt loc nu se poate. Hanul este un spatiu al povestilor, al petrecerii si al amintirilor. Multe din lucrurile care s-au intamplat pe vremea celeilalte Ancute, s-au petrecut in imprejurimi sau isi au inceputul ori sfarsitul la han. Ancuta de astazi, ca si Ancuta cea de demult, este martora nelipsita a evocarilor. Povestitorii retraiesc intamplarile. Istorisind, capitanul Neculai Isac se intreaba acum, ca si atunci, daca ceea ce a vazut la fantana dintre plopi a fost real sau nu: Mi s-a parut? A fost o aratare? . Efortul de a descoperi intamplarile pe masura evocarii lor este sustinut de talentul povestitorilor si le permite acestora retrairea controlata a evenimentelor. Rareori faptele si oamenii sunt judecati, ci dimpotriva, uneori, naratorul incearca o justificare a ...