Hanu Ancutei

Ciclul de povestiri din Hanu Ancutei poate fi delimitat in grupuri de cate trei, observandu-se instituirea unei pauze dupa a treia si a sasea istorisire.

Daca prima povestire, cea a comisului Ionita, este un preludiu, a saptea, a negustorului Damian are rol de interludiu.

Pauzele, de scurta durata, dupa a treia si a sasea povestire introduc, la han noi calatori (capitanul Isac si jupanul Damian), personaje naratori, cunoscute de Ancuta cea tanara, ba chiar de unii oaspeti. Acestia n-au ascultat povestirile anterioare. Ei sunt indemnati sa povesteasca de comisul Ionita, de atmosfera de la han, intrand in competitie cu bunavointa, cunoscatori fiind ai ceremonialului instaurat inca de pe vremea celeilalte Ancute.

Dupa ce naratorul evoca acea toamna aurie in care a ascultat multe povesti la Hanul Ancutei, introducandu-l in scena pe comisul Ionita, acesta din urma preia functia de maestru de ceremonii si spune prima istorie, al carui protagonist este el insusi, dar al carui pretext este calul prapadit de care razesul este foarte mandru, caci e urmasul iepei lui Voda, iapa devenita superpersonaj al intamplarilor, caci l-a insotit si a trezit curiozitatea si hazul domnitorului.

Comisul Ionita isi incheie povestea cerand vin si pregatindu-se sa inceapa alta istorisire pe care de mult vroia sa o spuna. Va fi intrerupt de inchinarea calugarului de la schitul Durau, care este indemnat sa spuna intamplarea cu Haralambie. La sfarsitul istorisirii parintele Gherman, uimit de cele ascultate, mos Leonte marturiseste ca nu a mai fost asa infricosat de cand a vazut balaurul. Astfel ca, incitat la istorisire, va povesti intamplarea, amanand din nou pe cea a comisului. Dupa acest prim grup de povestiri, se constata o intrerupere in tehnica legarii istorisirilor. Este, probabil o pauza scurta in care cei prezenti la han reflecteaza pe marginea celor ascultate sau poate ca e incheierea primei zile.

Urmatoarele trei istorisiri (Fantana dintre plopi, Cealalta Ancuta si Judet al sarmanilor) constituie si ele un grup legat, unitar. Tonalitatea se schimba, elementul anecdotic si cel fabulos dispare, naratorii sunt in continuare eroi ai intamplarilor narate dar discursul difera. Capitanul Neculai Isac este singurul care marturiseste ca a fost protagonistul evenimentelor in care si-a pierdut un ochi si care nu i s-au sters din inima si din amintire chiar daca fantana, viata si moarte in acelasi timp, ca si plopii, simbol si ei ai mortii, nu mai mint. Istorisirea este continuata parca direct de cea a lui Ienache coropcarul, care nici nu-si mai aminteste de promisiunea comisului. Cele trei povestiri au o tema erotica, intamplarile sunt povesti de dragoste, implinita, sacrificata ori tradata si cerand razbunare. Desi intre povestirea capitanului si cea a coropcarului se scurge un timp, in care Ancuta isi aminteste ca intamplarea ii fusese povestita de catre mama sa, iar naratorul ramei intervine, intreband daca fantana dintre plopi mai ...