Grigore Alexandrescu

In anul 1810, dupa unii, 1812 sau 1814 dupa altii, se naste la Targoviste, in mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu, poetul Grigore Alexandrescu. Ramane orfan si sarac, dar de mic e destept si dotat cu o memorie extraordinara. Ajuns la Bucuresti, este elev la pensionul Sf. Sava, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunostinta cu Heliade. Uimeste pe toti prin talentul sau poetic. Va sta si acasa la Heliade, care-i va publica prima poezie (Miezul noptii) in Curierul romanesc, urmata de elegia Adio. La Targoviste.

Primele lui poezii, ce apar in 1832 sunt simple reflexe ale maestrilor sai: Heliade din literatura romana, Lamartine si Florian din literatura franceza din care a si tradus. Colectia de poezii ce publica in 1838 prin ajutorul lui Zaharia Carcalechi cuprinde poezii de amor: (Eliza, Asteptare, Pestera); poezii religioase si umanitare (Cainele soldatului, Rugaciune), fabule (Lebada si puii corbului, Boul si vitelul, Soarecele si pisica) si epistola catre Vacarescu. Originalitatea lui nu e deplina nici acum, caci gasim ca izvoarele inspiratiei sale sunt Boileau, Delavigne, Lamartine, dar el nu mai este un imitator, ci incepe a-si arata personalitatea in poeziile sale. Un eveniment important se intampla in viata sa, anume calatoria pe care o face cu I. Ghica pe la manastirile de peste Olt in 1842; astfel, intr-o editie din 1847, el publica poeziile inspirate din acesta calatorie: Umbra lui Mircea, Rasaritul lunii la Tismana s. a. Editia din 1842 cuprinde si cateva din cele mai reusite poezii, ca Satira Duhului meu; fabule in care intrebuinteaza versul liber; aici se tipareste si Anul 1840, care este considerata una din cele mai de frunte poezii ale literaturii noastre. Unanim apreciat drept cel mai mare fabulist roman din secolul al XIX-lea, Grigore Alexandrescu a avut cateva modele ilustre din literatura universala, inspirandu-se indeosebi din fabulele lui La Fontaine, insa nu le-a pastisat, preluand doar motivul initial, adaptandu-l realitatilor autohtone, cu mijloace pe deplin originale, extragand semnificatii moralizatoare care se raportau atat la defectele contemporanilor sai, cat si la ale speciei umane, in general. Compozitia lui e reusita in cele mai multe si destul de clara, versificatia insa nu este perfectionata. In aceasta nu e mai sus decat contemporanii sai. Profunditatea cugetarilor si expunerea lor prin imagini noi si impresionante fac ca Alexandrescu sa fie in adevaratul sens al cuvantului cel mai mare poet din epoca dintre 1830-1848, superior si lui Heliade si tuturor celorlalti poeti, el va fi intunecat numai de stralucirea succesului lui Alecsandri si de energia si noutatea lui Eminescu.

Heliade si Alexandrescu Daca la inceput au fost in relatii foarte bune, imprejurari de natura intima duc la racirea raporturilor intre ei, ba chiar dau nastere unei dusmanii grozave. Primul atac este al lui Heliade in prefata poeziilor lui Momuleanu in 1837, unde, fara a-l numi, indrepteaza cateva sageti ...