Glossa De Mihai Eminescu

A fost publicata in anul 1883, in primul volum de versuri al lui M. Eminescu, ingrijit de T. Maiorescu. Reprezinta o meditatie asupra vanitatii lumii, de care omul de geniu, asa cum propune poetul, trebuie sa se detaseze. Asadar tema se constituie intr-un cod etic al omului superior, care, prin auto cunoastere si experienta filosofica, trebuie sa renunte la viata oamenilor comuni.

Termenul glossa are doua acceptii: in greaca limba si in latina cuvant ce necesita explicatii. Dar pe noi ne intereseaza semnificatia poetica: specie a genului liric, cu forma fixa si caracter gnomic sau filosofic, avand un numar de strofe determinat de nr. de versuri din prima strofa, un fel de strofa refren. Fiecare strofa ce urmeaza comenteaza cate un vers din prima strofa, pe care il contine ca ultim vers, in chip de concluzie. Ultima strofa se constituie din reluarea versurilor din strofa initiala, dar in ordine inversa.

Prima strofa exprima adevaruri universal valabile, prin versuri lapidare, grupate doua cate doua. Tonul sententios este sugerat si prin cadenta exprimarii (ritmul trohaic): Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi si noua toate; / Ce e rau si ce e bine/ Tu te-ntreaba si socoate. Desi versurile par eterogene, mesajul este acelasi: repetabilitatea istoriei.

Odata cu strofa a doua incepe comentarea fiecarui vers din stofa tema; incepe sa se constituie un cod de reguli si sfaturi de provenienta stoica (Epictet, Seneca, Marc Aureliu, etc.) Trecerea timpului aglomereaza existenta umana cu lucruri multe si neinsemnate: Multe trec pe dinainte, / In auz ne suna multe. Regasindu-te pe tine face trimitere la adagiul lui Socrate: Cunoaste-te pe tine insuti, prin care omului i se propune o intoarcere catre sine, o redobandire a propriei identitati. Pentru a intelege lumea, omul de geniu trebuie sa se intoarca in punctul initial al creatiei, sa redobandeasca spiritul primordial (sacru). Timpul se misca incet, dar implacabil, condamnarea omului la moarte este definitiva: Vreme trece, vreme vine. Omul nu trebuie sa se lase amagit de fericire, aceasta este iluzorie, e o himera (masca fericirii). Cel ce cade in capcana fericirii de o clipa, este incapabil sa inteleaga sensul eternitatii. Pentru a evita deziluzia, omul trebuie sa apeleze la ratiune: Recea cumpan-a gandirii, pentru ca: Toate-s vechi si noua toate. Strofa a patra reflecta motivul lumii ca teatru. Ideea lumii ca spectacol (Privitor ca la teatru/ Tu in lume sa te-nchipui) se intalneste si la cugetatorul suedez Oxenstierna, este cultivata de Lope de la Vega, Calderon de la Barca, dar si de Sheakespeare (piesa Cum va place). Prin urmare lumea e falsa, viata e inselatoare pentru omul comun. Solutia salvatoare din mrejele acestei lumi este nu resemnarea, ci detasarea filosofica: . Tu in colt petreci in tine/ Si-ntelegi din a lor arta/ Ce e rau si ce e bine. Strofa a cincea valorifica ideea schopenhaueriana a prezentului etern, lumea nu se ...