Stand, in mod evident, sub semnul ataraxiei schopenhauriene, la prima vedere Glossa pare a fi numai o profesiune de credinta a pesimismului. Considerata mai atent si raportata la intreaga opera eminesciana, ca si la ansamblul social-politic al epocii care a produs-o, Glossa nu e decat o alta satira acoperita. Privita de aproape, partea a doua a Scrisorii III ne incredinteaza ca, spre deosebire de majoritatea scriitorilor nostri satirici (intre care putem aminti pe Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, B. P. Hasdeu, Caragiale etc. ), Eminescu sa caracterizeaza prin satira directa, fara finete, realizata printr-o diatriba de mare energie, unica in cursul dezvoltarii literaturii noastre.
Plecand de la filozofia schopenhauriana, poetul insira cu toate verbele la prezentul etern, abstract si rece, o serie de maxime cu caracter general: Tu ramai la toate rece.
De observat ca ironia romantica e prezenta aici in sarcasmul abia retinut, in detasarea rece, superioara, devenita act de acuzare si totodata scut de aparare impotriva vicisitudinilor sociale. Lumea trebuie privita ca un theatru, la care inteleptul e numai un spectator: Privitor ca la teatru Tu in lume sa te-nchipui; Joace unul si pe patru Totusi tu ghicive-i chipu-i, Si de plange, de se cearta, Tu in colt petreci in tine Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine.
Ca si in Luceafarul: Traind in cercul vostru strampt Norocul va petrece, Ci eu in lumea mea ma simt Nemuritor si rece.
protestul social, satira, se subliniaza in afectarea indiferentei din constiinta superioara a omului de geniu. In Glossa insa, in cateva locuri, ea este abia ascunsa, tradata ici si colo de cateva epitete mai tari, individualizatoare, ce frizeaza invectiva, precum in strofa: Nu spera cand vezi miseii La izbanda facand punte, Te-or intrece nataraii, Teama n-ai, cata-vor iarasi Intre dansii sa se plece, Nu prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece.
Asadar, ataraxia schopenhaueriana si ironia romantica devin la Eminescu puncte de plecare si mijloace in realizarea unei subtile si originale modalitati satirice, de o mare forta artistica, superioara, tocmai prin lipsa ei de obiect bine precizat. Acolo unde obiectul satirei este fixat, in Scrisori, arta lui Eminescu consta in disursivitate si in pitorescul invectivei, salvata insa prin inaltimea ideologica si contemplativa de la care era aruncat sarcasmul, prin evocarea trecutului frumos. In Glossa impresioneaza verbul sententios si rece.
Ochiul cititorului avizat (si numai al acestuia) este uimit de faptul ca mijloacele de expresie ale acestei poezii sunt o mare economie. Poetul se afla acum - asa cum arata Tudor Vianu - la epoca scuturarii podoabelor (poezia e publicata in 1883). Maximele se traduc in cuvinte si expresii populare la indemana oricui, prezente in vorbirea de toate zilele, ca pentru a sublinia adevarurile supreme pe care le contin: te intreba si socoate, ce e val, ca valul ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
