Gib Mihaescu - La Grandiflora

Personajele lui Gib I. Mihaescu, traiesc prin obsesie, intr-un tragic si acaparant dezechilibru. Stim ca scriitorul, nascut la Dragasani, era un pasionat al vietii de provincie, pe care o considera mai autentica decat cea din marile orase si sursa perfecta pentru, un bun observator. Virtutile bunului observator, ale scriitorului realist indragostit de obiectul sau apar in aceasta povestire care se deschide cu descrierea, gradinei de vara, adica, a petecului de faneata tunsa, cu trei pruni, din dosul carciumii, in chip de pavilion in care se aduna de obicei un mic grup de cheflii, din protipendada unui orasel de podgoreni. Manaru e un boiernas cu proprietatea, la tara. O tara ironic desemnata astfel, caci se afla la cinci kilometri de targ. Totul, dealtfel, in aceasta provincie care aminteste Dragasanii, este mic, restrans. Numai in inchipuirea targovetilor, tara, viile din Dealul Verdii, toate trebuiesc sa fie mari si sa dea un rod fara pareche. Manaru, asemenea prietenilor sai, este un om intru totul comun. Nimic nu pare sa-l predestineze pentru o existenta dramatica. Erou tipic al scriitorului, Manaru, este si el un osedat. De fapt el, intra la idee subit, dupa o existenta calma de mic proprietar, de provincial. Ideea este-evident, ca la toti obsedatii-o banuiala pe care o simte, ca un cutit lung -ce I se implanta in suflet. Manaru se intoarce de la vie, unde si-a lasat sotia. In odaia casei sale din targ, privirea sa nelinistita distinge, vagi luciri de obiecte care ii, rangeau sarcastic prin intuneric. Banuiala e cea obisnuita personajelor lui Gib Mihaescu: Manaru are indoieli in privinta fidelitatii sotiei sale. Manaru il banuieste pe prietenul sau Ramura, acesta se simte banuit. O convorbire intre Manaru si Ramura, il lamureste pe sotul inselat. Discutia lor are loc La, Grandiflora si este ascultata de un grup de comeseni care sunt ascunsi dupa un gard, care se rupe, apoi rasete bizare, pe urma maini fantastice iesira de sub daramaturile de lemn-se agatara in sensuri felurite si curioase ca si cand brate incarnate de stafii ar fi facut semne magice. Manaru, descoperind, ca a fost inselat, vrea sa se razbune pe tot targul si sa demonstreze ca nici nevestele amicilor sai nu pregeta sa-I tradeze. Rezistenta uneia singure il impinge la crima. La Savu Manaru obsesia e intretinuta sau dublata de sentimentul geloziei si al razbunarii, al nevoii de certitudini si al indoielii, intr-un dans al imaginatiei care neutralizeaza practic orice sugestie a ratiunii. Eroul traieste mai ales in planul inchipuirii, osciland practic intre banuiala si indubitabilitate.

Inchipuirea lui Manaru, acest Don Juan de provincie trece de la luminarea ideilor omului gelos la cele ale indragostitului. La inceput e o pasiune lucida, sportiva. Barbatul continua sa-si incerce fortele, sa-si justifice virilitatea, sa-I intineze pe toti, extinzand nevrednicia de care el insusi suferise. La sotii Moraru, armonia casniciei lor il atrage mai mult ...

1. Gib I.Mihaescu - Nuvele- Editura Minerva, Bucuresti 1979.

2. Nicolae Balota - Gib I.Mihaesu- nuvelist, in volumul Labirint , Editura Eminescu,Bucuresti, 1970.

3. Serban Ciculesu- Gib I .Mihaesu-Revista fundatiilor regale, Bucuresti, 1935.

4. Pompiliu Constantinescu- Gib I.Mihaesu- La ,,Grandiflora", Viata literara, Bucuresti, 1928.

5. Ov. S.Crohmalniceanu- Literatura romana dintre cele doua razboaie mondiale- Editura pentru literatura, Bucuresti 1967.