Unul dintre cei mai importanti prozatori din America Latina, Gabriel Garcia Marquez, s-a nascut la 6 martie 1928, in localitatea columbiana Aracataca, pe care o va evoca sub numele de Macondo, in romanul ce i-a adus celebritatea, Un veac de singuratate. Desi are o viata plina de privatiuni, fiind nevoit sa exercite diferite profesii pentru a-si castiga existenta, Garcia Marquez face studii de drept si jurnalism la Universitatile din Bogota si Cartagena. Isi ia licenta in drept, dar lucreaza ca jurnalist inca din 1948; proband calitati publicistice deosebite, devine in perioada 1959-1961 reprezentantul Agentiei cubaneze de stiri La Prensa in Columbia, Havana si New York; un timp este scenarist in Mexic, de unde pleaca in Spania, stabilindu-se la Barcelona pana in 1973; isi doreste sa se intoarca pe continentul american, dar, din pricina convingerilor sale de stanga, este sanctionat cu o restrictie de intrare in tara sa natala, in 1982 este distins cu Premiul Nobel pentru literatura.
Debutul scriitorului il constituie volumul de proza Pleava (1955), care anticipa prin continut viziunea fantastica a lui Garcia Marquez asupra satului columbian - exercitiu stilistic obligatoriu pentru romanele ulterioare. Au urmat imediat confirmarile: Colonelului n-are cine sa-i scrie (1961) - o drama a ingratitudinii, derivata din povestea unui veteran ale carui servicii n-au fost intelese si rasplatite in tara pentru care a luptat; Funeraliile Mamei Mari (1962) - o suma de povestiri redactate in registrul unui umor negru; Ora fatala (1962) - o alegorie a represiunii politice in America de Sud si Un veac de singuratate (1967) - o istorie simbolica a Columbiei si, implicit, a umanitatii. Aceste scrieri i-au adus recunoasterea talentului literar si 1-au facut comparabil cu cei mai mari romancieri americani de expresie hispanica: Borges, Carpentier, Cortazar. Cariera sa de romancier este temporar intrerupta pentru ca, impreuna cu eseistul Mario Vargas Llosa, lucreaza la Romanul in America Latina, un volum de critica literara, care va aparea in 1968. Anul 1972 inseamna publicarea unui volum de proza suprarealista, Ochii unui caine albastru, bine primit de critica literara. Toamna patriarhului (1975) reia practica romanelor alegorice, propunand o satira la adresa dictatorilor din America Latina. Urmatorul roman, Cronica unei morti anuntate (1981), deplaseaza oarecum accentul din zona politicului in cea a umanului, substituind epicul cu analiza psihologiei colective si a atmosferei (obiectul cartii il formeaza prezentarea aspectelor care au precedat o crima savarsita in numele onoarei). Cu Dragoste in vremea holerei (1985), universul romanesc inregistreaza o schimbare de registru, aducand in atentia cititorului o meditatie pe tema fidelitatii in veacul romantic. Combinand realismul istoric si fictiunea artistica, Generalul in labirintul sau (1989) prezinta o analiza alegorica a ultimelor luni din viata lui Simon Bolivar.
Detasat din acest traseu al prozei lui ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
