Flori De Mucigai Tudor Arghezi

Poet cu o activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bogata, Tudor Arghezi (1880-1967) se inscrie, deopotriva, in traditie ca si in modernitate; sufletul sau faustian avand mai multe fatete, acestea se reflecta in diver sitatea unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar care poarta parfumul vechimii; poezia oscilatiei intre credinta si tagada, poezia sentimentului cosmic, poezia fricii de moarte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia razvratirii. e7u7320ec39bpf Poezia Flori de mucigai deschide ciclul cu acelasi titlu (1931), care constituie o aplicare a esteticii uratului enuntate in Testament. Titlul volumului aminteste de Les fleurs du mal (Florile raului) ale lui Baudelaire, dar ideea sugerata este aceea ca frumosul poate creste si din urat, asa cum florile cresc dea supra mucegaiului.

Flori de mucigai este o poezie lirica, in care autorul isi exprima, in mod direct, nelinistile generate de actul creatiei. Tema acestei poeme o constituie conditia poetului damnat care-si pierde, in spatiul inchisorii, vechile virtuti de creator.

Primele sapte versuri ale poeziei reconstituie procesul de faurire al altor cuvinte potrivite, creatie blestemata si in toarsa, prin plasarea atat a stihuitorului cat si a lumii evocate, in universul degradarii umane: Le-am scris cu unghia pe ten cuiala / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric, in sin guratate, / Cu puterile neajutate / nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan. Fostul detinut al inchisorii Vacaresti si-a scris versurile intr-o celula, scrijelindu-le cu unghia pe perete; spatiul intunecat al acesteia constituie prima cauza a damnarii, poetul pierzand aici lumina rece, fragila, noua, virginala a inceputurilor, care investea omenirea cu atributele sacrului.

Cateva simboluri religioase (taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evanghelisti (Luca, Marcu si Ioan). Pe acestia icono grafia crestina ii infatiseaza impreuna cu respectivele simboluri semnificand: jertfa (taurul), domnia lui Iisus (leul) si imaginea sfantului Duh (vulturul). Despuiat de sacralitate in infernul inchisorii (cu puterile neajutate) poetul devine un damnat.

In aceste conditii, demonul sau interior ii dicteaza versurile blestemate, rod al unui act luciferic: Sunt stihuri fara an, / stihuri de groapa, / De sete de apa / Si de foame de scrum, / Stihurile de-acum. Omul care fusese inzestrat cu o unghie ingereasca pen tru a-si fauri opera, o pierde datorita coborarii in iad; chiar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului nu a mai cres cut, ori a fost convertita in instrument diavolesc (sau nu o mai am cunoscut). Noul instrument de creatie este generator de suferinta (Si ma durea mana ca o ghiara / Neputincioasa sa se stranga), poetul traind drama imposibilitatii de a mai scrie ca alta data.

Aceasta va conduce la un alt tip de poezie - oglinda a unei creatii inversate (Si m-am silit sa ...