Flori de Mucigai

Dupa volumul de povestiri intitulat Poarta neagra, aparut in 1930, ciclul Flori de mucigai, publicat in 1931, pare sa reprezinte consecinta lirica a aceleiasi experiente de viata scurta perioada de detentie, intre anii 1918-1919, din motive politice, in inchisoarea de la Vacaresti. Unitar, sub aspect tematic, ciclul arghezian reuneste versuri care evoca, prin imagini de o mare forta sugestiva, lumea stranie, dezolanta si contradictorie a universului carceral.

In poemul care prefateaza ciclul, imprumutandu-i titlul, Arghezi isi previne cititorul ca versurile sale nu sunt efectul unei revelatii, ca-n ele nu trebuie cautata slova de foc, metafora care, in Testament, sugera implicarea gratiei divine in actul de creatie. Absenta revelatiei este afirmata insistent, prin repetarea negatiei intr-o enumeratie: Amintind secundantii fabulosi ai evanghelistilor, taurul, leul, vulturul, Arghezi isi situeaza versurile intr-o opozitie semnificativa in raport cu scrierile evanghelistilor.

Mai mult decat atat, versurile sale de acum inregistreaza impresii stimulate de un real al vietii pe care, chiar daca il percepe, firbra angelica a fiintei noastre este incapabila sa le exprime, rostul de a le exprima revenindu-i fibrei demonice din noi. Unghia ingereasca este tocita, epuizata sau nimicita de effort si, in cele din urma, retrasa, ascunsa, de nerecunoscut, astfel incat sarcina scrierii, deci a exprimarii, a comunicarii, este preluata de unghiile de la mana stanga, mana care, in conformitate cu un stravechi simbolism, este asociata maleficului, demonicului.

Nu intamplator, titlul poemului-prefata, ca si al intregului ciclu, este un oximoron de ecou baudelairian Flori de mucigai. Daca primul termen, flori, aduce sugestia frumusetii si, in ultima instanta, a luminii, cel de-al doilea actioneaza ca o forta inversa, sugerand uratul, descompunerea, raul si, intr-un plan nu foarte indepartat, intunericul. Imaginea derutanta, contradictorie, pe care o construieste oximoronul, sugereaza, de fapt, o lume a valorilor alterate, pervertite. Este lumea inchisorii in care viata este reprimata, mortificata, pentru a ispasi ceea ce oamenii considera a fi o crima.

Ca si baudelairienele flori ale raului, florile de mucigai isi afla punctul de sprijin in asa numita estetica a uratului, care, inca din secolul al XIX-lea, a facut obiectul unui cunoscut tratat: K. Rosenkranz, Estetica uratului, 1853. Incepand cu Rosenkranz, a fost semnalata expresivitatea socanta, fascinanta chiar, a uratului ca modalitate de avertizare asupra imperfectiunilor vietii si, totodata, generoasa sursa de efecte estetice ivite din sentimentul de repulsie, de aversiune sau de oroare. Inchisoarea, in prezentarea lui Arghezi, este un fel de bolgie a infernului dantesc in care, simbolic, omul este asociat viermelui. Sugestiv, locul de claustrare este redus a cateva componente: mocirla, frig, catuse, lanturi, zabrele, paduchi, sobolani, zavoare, mucegai, intuneric. ...