Evolutia Personajului Ștefan Gheorghidiu

Asemenea majoritatii personajelor camilpetresciene, Stefan Gheorghidiu, figura centrala a romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, se detaseaza spiritual de mediul in care traieste, dedicandu-se propriei viziuni a absolutului. Stefan traieste doua experiente existentiale, dragostea si razboiul, care ii schimba radical, fiecare la randul ei, perceptia despre viata. Spiritul analitic cu care el abordeaza propriile trairi si sentimente este caracteristic intelectualului care sufera de blestemul luciditatii. Amplificarea propriei constiinte maximizeaza drama sa si il diferentiaza de societate.

Rememorarea evenimentelor traite de catre Stefan se face pe doua planuri temporale: timpul cronologic si cel psihologic. Primul este regasit in expunerea si analiza experientei razboiului episoadele sunt inlantuite in ordinea in care s-au petrecut, iar felul in care personajul isi urmareste firul gandurilor, atitudinilor si schimbarilor in gandirea sa declansate de evolutia razboiului creeaza un tablou complet al transformarii lui Stefan dintr-un idealist al iubirii intr-un sceptic, constient de enormitatea dramei colective in raport cu drama individuala. Al doilea plan este timpul psihologic, spontan, caracterizat de memorie involuntara si de flash-back-uri, prezent in istorisirea mult mai subiectivei povesti de iubire dintre el si femeia pe care si-o credea predestinata. Discutia de la popota, dintre camarazii sai, il face sa sara cu gandul peste inceputul relatiei lor, direct in mijlocul indoielilor si framantarilor: banuiam ca ma insala. Revine la memoria unor timpuri mai dulci abia cand este cuprins de reprosuri din partea constiintei, si isi aminteste transformarea sentimentelor sale din orgoliu in iubire. In fine, prima parte a romanului se incheie cu evenimentele imediat dinaintea inceperii razboiului.

Trasatura lui Stefan care domina nu numai inceputul iubirii, asa cum admite el, ci toata acea perioada, este orgoliul. Din acest motiv incepe sa se lege sufleteste de Ela, pentru ca ii face placere sa fie pretuit de ea si admirat de colegii si prietenii sai. Iubeste pentru a ii demonstra cat de usor o poate face fericita. Treptat, se convinge ca isi va petrece restul vietii cu femeia de langa el, care ii pare nu superioara sufleteste si moral, dar usor modelabila. De aici incolo, Stefan incearca sa faca din Ela idealul sau in iubire, femeia perfecta, absoluta. Probabil ca acesta este factorul declansator al racirii relatiei dintre cei doi; femeia se simte subjugata si capata nevoia de a evada dintr-o relatie in care nu poate fi ea insasi, ci este supusa unor tipare.

Stefan se indeparteaza si mai mult de Ela si de oameni in general atunci cand, dupa episodul mostenirii, tendinta sotiei sale este directionata spre monden, spre frivol. El refuza pasiv sa se conformeze noilor tipare care i se aplica (mai ales comparatia cu G. ), intrand intr-o criza impusa de diferenta dintre substratul sau moral si aparenta impusa de ...