Enigma Otiliei

Aproape toate scrierile mari pornesc de la un amanunt real semnalat, autobiografic, sau imprumutat dintr-o biografie susceptibila de literaturizare. Este si cazul romanului de fata, pentru ca la 14 februarie, 1937, G.Calinescu nota in jurnalul sau : ,,Vineri 12 II, a murit Tinca, una din matusile Casei cu molii. A alunecat si ea pe gheata in acel portic de lemn putred si a cazut mortal, daca nu a avut mai degraba un atac apoplectic. Cu un an inainte, Jenica cazuse la fel. A stat luni in masina si gips si azi schioapata. Totusi nu au voit sa se mute. Nu m-am dus la inmormantare. Azi Tinca doarme pentru prima noapte eterna, in noul culcus.Un roman despre nulitatea vietii lor ar fi interesant: ,,Istoria sotilor Popescu''. Am auzit ca Bica Simion, fratele, a invadat numerosii lui copii casa, dibuind banii si luand lacom din ei. Si cand a murit Tache - acelasi lucru: muierile s-au inchis in casa si au cautat banii. Distrugerea unei familii care nu exista prin individualitati, ci prin congregatie e impresionanta, mai ales cand se intrevede limpede disparitia ei''. Prin urmare, aceste evenimente de un comic macabru, relatate in jurnal, au generat ideea romanului, iar proce- sul transfigurarii a luat proportiile fictiunii, incat relevanta nu mai este sursa, ci finalitatea de fres- ca sociala. In acelasi jurnal,exista o insemnare care ar putea explica legatura cu realitatea autobio- grafica a unui personaj: ,,Copil fiind, am cunoscut in mediul familial o fata cu mult mai in varsta decat mine si care imi era ruda.(...) Acea Otilie, caci asa se numea, imi inspira respect, pentru ca imi daduse o carte in limba germana, cu frumoase ilustratii. Cred ca urmase un institut strain. Pe urma a disparut din atentia mea ...''. Mai mult, una din poeziile tineretii debuteaza patetic, declarativ, cu: ,,Otilia, tu esti un microcosm,/ Tu esti Eden si Tot.''(Gnosa), iar alta, din volumul Lauda lucrurilor face dovada existentei unei ispite a proiectiei sinelui in personaje: ,,Eu sunt un loc intunecat,/ In care tu ti-ai inecat/ Figurile ca un Narcis/ In mine zilnic sinucis.'' (Oglinda). In acest caz, mai evidenta si plauzibila apare metoda flaubertiana (,,Madame Bovary c'est moi'') a transferului propriilor dominante si aspiratii personajelor, in suprafata reflectorizanta a cartii. Initial, autorul a intitulat-o Parintii Otiliei, cu trimitere prea explicita la motivul balzacian al paternitatii, fapt care l-a determinat , probabil , pe editor sa-i schimbe numele in Enigma Otiliei, asa cum apare in editia definitiva din 1938.

SUBIECTUL

Romanul este povestea unei mosteniri , care prilejuieste autorului zugravirea a doua familii: cea a lui Costache Giurgiuveanu si clanul Tulea. In prim-panul actiunii se concentreaza toate eforturilor personajelor de a pastra sau vana averea, ceea ce transforma epicul propriu-zis in prezentarea unui cerc de intrigi pe fondul unei imagini largi a vietii burgheziei bucurestene, la inceputul veacului al XX-lea. Toti membrii familiei Tulea (Aglae, Olimpia, Aurica, Titi si, prin alianta, Stanica Ratiu) sunt preocupati de inlaturarea Otiliei, fiica celei de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu. Paralel cu aceste framantari rapace si ridicole, romanul urmareste, intr-un alt plan al acestei pseudo-natiuni, dragostea adolescentina a lui Felix pentru Otilia. Ramas orfan, acesta vine la Bucuresti sa studieze medicina, stiind ca mos Costache este tutorele sau si-i va administra venitul pana isi va incepe cariera. Romanul se deschide chiar cu sosirea lui Felix Sima in casa unchiului, unde este primit cu ostilitate si malitie de Aglae, si bizarerie de batranul care sustine ca ,,Aici nu sta nimeni!''Tot aici, acelasi personaj detinator de perspectiva il cunoaste pe Pascalopol, un mosier manierat si altruist, sincer preocupat de viitorul Otiliei si sanatatea batranului. Plimbarile cu trasura la sosea , descinderile la mosia din Campia Baraganului, orice capriciu al Otiliei satisfacut, il determina pe adolescentul indragostit sa vada in Pascalopol un rival rafinat, dar periculos.Otilia il iubeste pe Felix, dar isi intuieste si isi defineste precis limitele care l-ar putea stanjeni pe tanarul om de stiinta in cariera sa, astfel ca se sustrage dragostei si spaimei de banal, plecand la Paris cu Pascalopol. Neintelegand actiunile fetei care ,,traia cum canta la pian'', nu-i intrevede nici motivatiile, poate nici in finalul romanului, cand Pascalopol, din nou singur, ii arata o fotografie cu o alta Otilie, ,,cam picanta'', casatorita cu un conte, undeva in Spania sau America.

In primul plan mentionat, lupta acerba pentru mostenire antreneaza declinul familiei: Stanica refuza legalizarea casatoriei cu Olimpia, Aurica ramane irevocabil o fata batrana, Simion este dus la ospiciu, Titi, casatorit si divortat, se leagana, iar Costache isi gaseste sfarsitul in urma unui atac cerebral. Banii, atat de vajnic paziti de Aglae, sunt furati de sub salteaua batranului de Stanica, cea mai pitoreasca intrupare a arivismului.

In concluzie, romanul cuprinde o lume, localizata precis (,,intr-o seara la inceputurile lui iulie 1909...'' ,,in strada Antim...''), a carei poveste nu rezulta din inlantuirea unor evenimente, ci din acumularea unor scene legate de viata de familie.

TEMATICA

Roman citadin prin excelenta, Enigma Otiliei aduce in atentia cititorului o tema sociala (mostenirea care da o alta intelegere raportului parinti-copii), la care se adauga , pe fond liric, o poveste de dragoste neimplinita, precum si relatia om-destin, prezentata dintr-o perspectiva pragmatica. Prin substanta ei, cartea reconstituie imaginea societatii bucurestene de la inceputul veacului al XX-lea, in care pozitiile sociale erau dictate de avere. Asa se explica de ce mostenirea este mobilul tuturor actiunilor, focalizand naratia, complexul atitudinal al eroilor, semnificatiile din subsidiarul textului. Dragostea apare, in aceste circumstante, ca aventura generatoare de conflicte derizorii (Titi -Ana Sohatchi) sau, cel mai adesea, un compromis social, un mijloc de chivernisire (Stanica-Olimpia) ori patrundere in lumea inalta (Stanica-Georgeta).

Fiind alcatuit din insumarea unor studii caracterologice, dar si din observatia realista a unui mediu, romanul exceleaza prin descrieri de strazi, interioare, spatii cu semnificatii precise in relationarea lor cu tipologiile umane. Descrierea minutioasa a arhitecturii cladirilor de pe strada Antim, usa casei lui mos Costache, camera lui Simion Tulea , atmosfera serilor de familie, dezor-dinea din camera Otiliei - sunt