Doina Populară

Primele productii literare ale poporului roman au fost create de autori anonimi si transmise din generatie in generatie, de-a lungul veacurilor, pe cale orala.

Doina populara este o specie a liricii populare, caracteristica numai folclorului literar romanesc, in care omul, in directa relatie cu natura, exprima sentimentele de dor si jale, stari sufletesti specifice exclusiv romanului si puternic inradacinate in structura lui spirituala. Stilistic, doina se invidualizeaza, intre celelalte creatii lirice, printr-o deosebita bogatie metaforica, printr-o armonie perfecta a eului liric cu natura inconjuratoare, care amplifica starile sufletesti exprimate.

Doina Frunza verde magheran.

a fost publicata de Vasile Alecsandri in culegerea Poezii populare ale romanilor si este o doina de haiducie, cunoscuta si sub numele de doina de voinicie. Titlul este sugestiv, fiind format dintr-o denumire tipic populara Frunza verde, langa care se alatura planta, ce simbolizeaza plaiurile sau sentimentele cantate in doina respectiva. Altfel spus, titlul Frunza verde magheran.

simbolizeaza ideea ca aceasta poezie este reprezentativa pentru doina populara de haiducie.

Poezia Frunza verde magheran.

este alcatuita din cinci strofe, inegale ca marime, si cuprinde doua secvente: Prima este introdusa printr-o repetare a tilului, in ea facandu-se voinicelului din Mehedinti o biografie aproape fabuloasa; A doua secventa este introdusa prin versul Frunza verde paducel si cuprinde o autocaracterizare a haiducului care ar dori sa devina pandur.

Strofa intai reia titlul, Frunza verde magheran fixand locul in care a fost creata aceasta doina (pe plaiurile mehedintene) si este prezentat eroul acestei doine, el fiind un voinicel mehedintean. In conceptia populara, la nasterea fiecarui copil, vin trei ursitoare, dintre care, una toarce, alta deapana si a treia taie firul vietii. Aici, locul lor este luat de elemente ale naturii, in cadrul unor ritualuri cu valoare magica: scaldat de mic in Olt, frecat cu busuioc. Acestea, impreuna cu nasterea neobisnuita (pe frunze de fag, simbol al comuniunii om-natura) ii dariuesc viitorului voinic dragostea semenilor, vitejia si norocul.

Pentru a-si realiza acest destin deosebit, el pleaca, de tanar, intr-o calatorie initiatica. La sfarsitul ei, eroul ajunge un voiniel / Cu inima de otel si purtand trei randuri de pistoale, adica un haiduc. In primele doua strofe apar expresia viteaz de tot, ce are valoare de superlativ, si epitetul metaforic inima de otel, acesta sugerand curajul, vitejia si rezistenta in fata adversarilor.

In strofa a III-a, exclamatia retorica Aoleo! Ce foc de dor exprima dorul haiducului de a se numara printre pandurii lui Tudor Vladimirescu. Simpatia autorului fata de acestia reiese din folosirea epitetului (cete mandre de panduri), tot asa cum dragostea fata de conducatorul lor este exprimata in cuvintele badea Tudor. Expresia populara Frunza verde ...