Divina comedie Dante Alighieri

Divina Comedie cea mai celebra opera a lui Dante Alighieri, este totodata una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale. Divina Comedie descrie coborirea lui Dante in Infern, trecerea prin Purgatoriu si, in fine, ascensiunea in Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Desi continua modul caracteristic al literaturii si stilului medieval (inspiratie religioasa, tendinta moralizatoare, limbaj bazat pe perceptia vizuala si imediata a faptelor), poemul lui Dante tinde catre o reprezentare ampla si dramatica a realitatii, departe de spiritualitatea tipica a epocii sale. Scrisa in dialect toscan, opera a exercitat o influenta considerabila asupra dezvoltarii limbii si literaturii italiene. Initial, Dante si-a intitulat poemul Commedia, in sensul ca, dupa un inceput dramatic, opera are un final fericit (cum explica autorul insusi intr-o scrisoare adresata lui Cangrande della Scala). Atributul de divina i-a fost acordat de Giovanni Boccaccio in biografia sa Trattatello in laude di Dante, ca un omagiu datorat extraordinarei ei frumuseti artistice, si apare pentru prima data intr-o tiparitura din 1555 a editorului venetian Ludovico Dolce. Structura de fond a operei corespunde fanteziei cosmologice medievale. Intr-adevar, calatoria in Infern si pe muntele Purgatoriului reprezinta traversarea intregii planete, in timp ce Paradisul este o reprezentare simbolica a cosmosului ptolemeic.

Dante, ratacit intr-o padure unde vroia sa ia o ramura pentru sarbatoarea Floriilor, se trezeste la un moment dat inconjurat de o pantera, de un leu si o lupoaica. Cuprins de spaima, ii vine o umbra in ajutor: este poetul Virgiliu, care il va conduce prin Infern, singura posibilitate de a iesi din padure. Patruzand in Infern, Dante este orbit de un fulger si este purtat in Limb, unde sunt adunate sufletele copiilor morti inainte de Cristos si ale virtuosilor din antichitate, intre care el ii recunoaste pe Homer, Horatius si Ovidius; dupa intalnirea cu Minos, judecatorul Infernului, calatorii o zaresc printre cei ce au pacatuit din dragoste pe Francesca da Rimini, care le istoriceste nefericita ei poveste. Poetul si calauza sa isi continua calatoria prin cercurile unde isi ispasesc pacatele lacomii, zgarcitii, si risipitorii, maniosii, semetii si invidiosii, ereticii, talharii, lingusitorii si tradatorii, violentii, sinucigasii, camatarii, hotii, ipocritii etc. Pedepsele sunt descrise in ordine crescanda, cu cat se coboara in profunzimea iadului, care este si centrul pamantului. Aceasta parte a calatoriei se termina cu vederea lui Lucifer, chinuit intr-un lac inghetat. De aici, vor iesi, urcand pentru a vedea din nou cerul instelat. Calatorind in lumea fantastica mortilor, Dante duce cu sine toate sentimentele si pasiunile celor vii, trage dupa el - cum s-a scris - tot pamantul. Fascinatia acestei prime calatorii vine si din impresia de viata adevarata ce se degaja din descrieri, personajele surprinse de Dante ducand cu ele ...