Dincolo de nisipuri de Fănuș Neagu

Intr-un spatiu narativ restrans nuvela Dincolo de nisipuri are un numar insemnat de personaje diversificate ca mod de prezenta si cu tipologie. Exista personaje individuale si colective; cele individuale sunt principale (Susteru), secundare (dascalul), episodice (calaretul si mosul), iar cele colective sunt reprezentate de sateni si de calaretii care pleaca sa descopere apa. Dintre aceste doua sunt si personaje simbolice calaretul insingurat si calaretii satului, deoarece, prin prezenta lor dau operei o nota de fantastic, de mister.

Susterul este personajul principal al nuvelei: prezent in toate momentele actiunii si in relatie cu toate celelalte personaje, se individualizeaza atat prin manifestarile sale exterioare cat si prin zbuciumul interior.

Insusirile fizice si tinuta vestimentara ale personajului sunt trasate in cateva linii sumar si direct, prin descrierea facuta de narator (mic si slab, cu camasa atarnandu-i peste pantaloni), in timp ce trasaturile morale sunt evidentiate atat prin manifestarile exterioare ale pesonajului, cat si printr-un zbucium interior.

Somnoros, abia sculat din pat si Cu ochii carpiti de somn, constata nemultumit absenta celorlalti membrii ai familiei de acasa; fire curioasa observa la timp si exact ceea ce se intampla in jurul sau si nu intarzie sa-si exprime punctul de vedere: Sunt dupa mancare, s-au imprastiat prin sat ca faina orbilor. Nemultumirea lui se accentueaza si prin faptul ca seceta campului devenise o obsesie prin generarea foametei si a saraciei: Avea pofta sa manance o legatura de laptuci. Nu se astepta fara sa pofteasca un lucru de care nu putea sa faca rost. Fire interiorizate monologheaza la inceput meditand la conditia sa umana, la anii copilariei si ai tineretii, stapanit fiind de aceeasi obsesie a apei.

Cand era copil si facea o cruce pe pamtnt, zicea ca dedesubt galgaie un izvor. Prost mai era in tinerete! . Obsesia lui este asa de mare, incat are halucinatii pe care le ia drept realitate si de aceea isi exprima direct nemultumirea fata de comportarea presupusului calaret: E nebun, omoara calul dak o tine tot asa pana la pod. Revenit din buimaceala, ramane totusi marcat de propria viziune, are senzatia ca-l loveste in fata racoarea apelor, a caror dezlantuire o anuntase calaretul si intra in actiune stapanit de aceeasi obsesie: curata santurile, este alaturi de ceilalti consateni si este preocupat ca nimic sa nu impiedice venirea apei.

Darz, tenace, hotarat, cand se vede inselat in asteptarile sale, ia initiativa si convinge si pe ceilalti sa plece in cautarea apei.

Urmeaza un drum anevoios, dar nu cedeaza in ciuda primelor nereusite. Pe masura ce incercarile grupului de calareti se dovedesc zadarnice, puterea sa de convingere scade, fiind parasit de toti ceilalti. Ramane consecvent credintei sale, dar este trist si ingandurat, solitar. Isi da seama ca este un infrant, dar nu cedeaza, urmarindu-si singur himera: Susteru nu-i chema. Privi luna ce se ofilea pe ...