Caracterul Comic Al Piesei O Scrisoare Pierdută

O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri; ea satirizeaza defectele societatii sfarsitului de secol XIX in ceea ce priveste viata politica si de familie. Contextul ales pentru ilustrarea acestor defecte este farsa electorala din anul 1883, intr-un orasel de provincie.

Personajele sunt prezentate de catre autor, la inceputul piesei, intr-un fel relevant in ceea ce priveste caracterizarea lor. Zaharia Trahanache, seful multor comitete si comitii, este unul dintre stalpii puterii politice din judet, alaturi de prefect, Stefan Tipatescu. Agamemnon Dandanache impresioneaza prin rezonanta prenumelui si prin motivul pretentiilor lui politice: vechi luptator de la 48. Tache Farfuridi si Iordache Branzovenescu sunt subordonati autoritatii si personalitatii lui Trahanache. Nae Catavencu este, de asemenea, prezentat impreuna cu cele doua reflexii ale sale, Ionescu si Popescu. Ziarul la care cei trei colaboreaza isi dezvaluie prin nume principalul rost: de a face cunoscute scandalurile si controversele politice puse la cale de opozitie si de a submina autoritatea partidului de la putere. Plasarea lui Zoe in coada listei de personaje nu denota lipsa ei de importanta, ci autoritatea pe care o are asupra tuturor celor enumerati mai sus, incepand cu prefectul si terminand cu politaiul orasului. Ea este fundamentul politic al judetului, manipuland din umbra si in favoarea ei tot ceea ce se petrece pe scena acestuia.

Fiind o comedie de moravuri, piesa este presarata cu scene care ilustreaza o gama larga de tipuri de comic. Numele personajelor sugereaza trasaturi ale lor care sunt confirmate mai tarziu de felul in care evolueaza actiunea piesei si prin caracterizarea directa sau indirecta. Zaharia Trahanache este tipul politicianului trecut de prima (si de a doua) tinerete, in aparenta ramolit, zaharisit, usor de manipulat, dar de fapt viclean, care se adapteaza in functie de situatie. Nae Catavencu este pacalitorul pacalit, demagogul latrator, liderul opozitiei, capabil de discursuri politice care se dovedesc (parafrazandu-l chiar pe el) admirabile, sublime, dar lipsite cu desavarsire de substanta, de sens. Farfuridi si Branzovenescu sugereaza, prin aluzia culinara a numelor, atat ridicolul cat si faptul ca ei sunt nedespartiti, formeaza un tot, unul este vocea constiintei celuilalt. Ionescu si Popescu sunt oameni banali, obisnuiti. Ghita Pristanda, asemenea numelui sau provenind de la un dans popular in care se bate pasul pe loc, nu evolueaza, se complace in situatia de subordonat, de om al puterii, la dispozitia prefectului si a partizanilor sai. Agamemnon Dandanache, prescurtat Agamita si stalcit Gagamita de catre Trahanache, reflecta, prin contrastul intre nume si prenume, discrepanta intre aparenta (candidatul trimis de la centru, prestigios) si esenta (ramolitul care se apropie de copilarie) personajului. Provoaca mereu cate o dandana, il confunda pe Tipatescu cu Trahanache, le destainuie prefectului si Zoii secretul ...