Desi in tara noastra primele basme au fost consemnate in scris in secolul al XVIII-lea, cea dintai colectie de basme ce a fost publicata este aceea a lui E. B. Stanescu Aradanul, tiparita in 1860 la Timisoara: Povesti culese si corese. Una din cele mai populare si bogate colectii ramanand antologia lui Petre Ispirescu Legendele si Basmele romanilor (1872). Pentru a concretiza aceasta aberatie privitoare la definirea, caracterizarea si structurarea basmului, se va face referire la Danila Prepeleac. Basmul a aparut in Convorbiri literare din 1 martie 1876 si face parte din categoria basmelor fantastice. Jean Boutiere il include in ciclul prostiei omenesti. Pe de alta parte, Zoe Dumitrescu-Busulenga crede ca acesta deschideseria povestilor cu draci, pe care Creanga le trateaza cu o vadita predilectie. Prin astfel de mijloace [ale oralitatii], Creanga restituie povestirea functiunei ei estetice primitive, care este de ase adresa nu unor cititori, ci unui auditoriu capabil a fi cucerit prin toate elementele de sugestie ale graiului viu, cu totce poate transmite acesta peste intelesul abstract al lucrurilor comunicate. (Tudor Vianu, Ion Creanga, in Arta prozatorilor romani, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1966). Basmele, la baza carora sta elementul fantastic, generat de caracterul fictionar in care aparea lumea pentru omul primitiv, dupa originea lor, pot fi populare si culte, cele populare fiind supuse variabilitatii, datoriya circularii lor pe cale orala, chiar daca prin culegerea lor de catre folcloristi au fost fixate prin tiparire, cele culte ramanand in forma in care au fost create. Intai Creanga fixeaza o data pentru totdeauna textul, facand imposibila o alta editie improvizata. Totul e asa de meticulos studiat intr-o versiune definitiva, incat din acest punct de vedere, basmul a iesit din circuitul folcloric si a devenit opera lui Creanga.
O schimbare cat de mica a constructiei dauneaza intregului si n-am mai avea dea face cu un basm de Creanga.
Evident, o culoare locala este, constand mai ales in caractere individuale si manifestari etnografice, in care limbajul isi are partea sa de originalitate, neglijabila in oricare alt basm, curat folcloric. Intr-un cuvant, secretul lui Creanga sta, ca la orice poet cult, in studiul efectelor, in cuvantul rar, in cadenta interioara, in fixitate. Dar fixitatea e contrara legii inerente a folclorului. (G. Calinescu, Creanga, scriitor universal, in Secolul 20, nr. 12, 1964). In fondul lor, unii invatati au intrezarit reminiscente ale unor indepartate legende mitice indo-europene, carora vremea si raspandirea lor le-a indepartat elementul religios. Aceasta datorita marii asemanari dintre basmele europene si legendele mitice arice, divinitatile acestora din urma devenind eroii basmelor populare. Locul de origine al acestor stravechi creatii populare, dupa unii cercetatori ar fi fost India visuri ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
