Arghezi - Testament și Flori de mucegai

Tudor Vianu afirma de la Mihai Eminescu incoace lirica romaneasca n-a cunoscut o alta realizare mai de seama, marcata de o originalitate mai puternica si cu repercusiuni mai intinse asupra intregului scris literar al vremii, decat acelea legate de Tudor Arghezi. Vastul spatiu imaginar si tematica diversa si bogata au facut sa se vorbeasca admirativ despre fenomenul arghezian, despre miracolul arghezian sau despre Marele Alpha. In viziunea critica a lui Ov. S. Crohmalniceanu Arghezi a deschis principalele drumuri ale poeziei romanesti interbelice. Miraculoasa e siguranta cu care a intuit aproape toate formele liricii moderne.

e placa turnanta a liricii romanesti Poet, prozator si publicist de marca al literaturii romane interbelice, reprezinta o personalitate greu definibila, controversata, insa fascinanta prin complexitatea ei. Numele sau adevarat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul Arghezi provine din Argesis, vechiul nume al Argesului. Debuteaza la 16 ani, in Liga ortodoxa a lui Al. Macedonski, sub semnatura Ion Theo. Conduce sau editeaza reviste cum sunt: Cronica, Cuget romanesc, Natiunea, Bilete de papagal, este prezent in presa vremii peste 60 de ani, inaugurand un tip de proza scurta tableta. Membru al Academiei Romane, a fost distins cu numeroase premii printre care Premiul International Herder - 1965. Volumele reprezentative in versuri sunt: Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucegai (1931), Versuri de seara (1935), Hore (1939), Una suta una poeme (1947), 1907-Peizaje (1955), Cantare omului (1956), Stihuri pestrite (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadente (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967). S-a afirmat si ca prozator, realizand opere narative, descriptive si memorialistice: Icoane de lemn (1929), Poarta neagra (1930), Tablete de cronicar (1960), Cu bastonul prin Bucuresti (1962), Pagini din trecut (1955), Lume veche, lume noua (1958), Ochii Maicii Domnului (1934), Cimitirul Buna-Vestire (1936), Lina (1942). Se poate spune ca, dupa Eminescu, Arghezi realizeaza cea mai adanca reforma a limbii poetice pe care o poate nota istoria literaturii noastre moderne, comparabila cu reforma facuta in literatura franceza de catre Victor Hugo. Eminescu isi trage originalitatea limbii sale din cronici si hrisoave de voievozi, iar Arghezi din ceasloave sau cazanii. Poeziile poetilor au aparut intr-un moment in care arta literara lasase in urma lor un drum parasit pentru a incepe unul nou. Eminescu venea dupa poetii pasoptisti, iar poeziile lui sunt inca debitoare vechii arte poetice. Arghezi apartine, prin inceputurile sale, epocii posteminesciene. Se pot stabili unele infiltratii provenite din opera marelui predecesor, incat ele nu trag greu cumpana in care poetul Cuvintelor potrivite a aruncat greutatea originalitatii sale si a facut ca acul balantei sa se opreasca in fata altui semn. Limbajul, tematica, modul de a gandi poetic si mijloacele de arta sunt diferite la ambii poeti. Opera lui Arghezi inseamna ...

Livius Petru Bergea - "Limbajul poetic arghezian",

Ed. Helicon;

*Biblioteca critica - ,,Tudor Arghezi",

Ed. Eminescu;

*Serban Cioculescu - ,,Tudor Arghezi",

Ed. Minerva;

*Tudor Vianu - "Scriitori romani",

Ed. Minerva, Vol. III;

*Pompiliu Constantinescu - Poeti romani contemporani;

*Prof. dr. Constanta Barboi,

Prof. Marieta Popescu - "Limba si literatura romana",

Ed. Meteor Press.