Amintiri din copilărie comentariu literar

Primele trei parti din Amintiri din copilarie au fost publicate intre anii 1881-1882, in revista Convorbiri literare. Ultima parte a fost editata postum, in 1892. In Amintiri, Creanga isi recreeaza copilaria, catre care se intoarce ca spre un spectacol al varstei fericite. Prin amanuntele biografice, copilaria reconstituita a apartinut lui Ion Creanga, dar prin semnificatie este universala: Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea asta si pamantul; macar sa zica cine ce-a zice. Copilaria apare ca o opera de aur, ca un taram al bucuriei si inocentei, in care fantezia completeaza realitatea, iar jocul este suprema preocupare. Nica este copilul universal, de pretutindeni si de oricand, in care toti ne regasim cu nostalgie.

Acestei copilarii ideale, Ion Creanga ii ofera un mediu real de existenta, un cadru uman si geografic, care este satul Humulesti, locul natal al prozatorului.

Amintirile se structureaza pe doua planuri: unul urmareste procesul de formare al lui Nica si evolutia lui spirituala in contextul mediilor sociale pe care le strabate; celalalt plan surprinde universul vietii taranesti si institutiile sociale ale vremii.

Amintirile se deschid cu evocarea comunitatii humulestene. Creanga se introduce pe sine, copilul de altadata, in lumea satului de atunci, evocand trecerea prin scolile din Humulesti si din Brosteni si opiniile parintilor despre scoala.

Inceputul celei de a doua parti este un laitmotiv liric, izvorat din regretul pentru viata apusa. Dupa ce insista asupra atmosferei din casa parinteasca, dominata de personalitatea Smarandei, naratorul reinvie intamplarile hazlii al caror erou a fost: furtul cireselor de la matusa Marioara, furtul pupezei din tei, intamplarile cu mos Chiorpec, ciubotariul, scena de la scaldat s. a. Daca prima parte era realizata prin succesiunea cronologica a evenimentelor, cea de a doua este recreata prin discontinuitatea amintirilor selectate de capriciul memoriei involuntare.

In partea a treia, dupa prezentarea imprejurimilor satului, nareaza trecerea sa prin Scoala domneasca din Tg. Neamt si prin Scoala de catiheti din Falticeni.

Ultima parte, ce incepe tot cu evocarea satului natal, relateaza drumul spre Seminarul de la Scoala, din Iasi. Creanga simte ca aceasta calatorie echivaleaza cu definitiva despartire de satul natal.

Al doilea plan al Amintirilor contureaza satul romanesc traditional. Lumea rurala este privita din interior de un om care cunoaste ocupatiile oamenilor, traditiile si obiceiurile locului. Chiar daca, dupa cum dovedesc documentele, satul Humulesti era un sat modest de oameni nevoiasi, pentru Creanga este un sat mare, razesesc, intemeiat in toata puterea cuvantului, cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau invarti si hora, dar si suveica.

Descrierea satului din partea a III-a a Amintirilor are semnificatia unei deschideri catre privelistile lumii. Humulestiul este situat ...