Alexandru Macedonski - opera sa

Sub conducerea lui apare in 1880 revista "Literatorul". Are volume de poezii dintre care amintim Excelsior, Poeme, Flori sacre. Are opere scrise in limba franceza. El este cunoscut in literatura mai ales ca poet al noptilor si ca teoretician al simbolismului.

Poet al noptilor. Dupa modelul noptilor lui Alfred de Musset, Macedonski publica un ciclu de 11 nopti cu tema variata. Dintre acestea "Noaptea de Aprilie" si "Noaptea de Septembrie" au ca tema dragostea. "Noaptea de Iunie" urmareste pozitia jalnica a poetului in societate. In "Noaptea de Ianuarie" isi exprima solidaritatea cu cei ce sufera in chip demn "ridicand lupta vietii in frunti semete de eroism". In "Noaptea de Februarie" ia apararea femeii decazute. "Noaptea de Mai" este un imn dedicat naturii vindecatoare de nevroze" care comunica omului forta ei innoitoare "Noaptea de Decemvrie".

Noaptea de decemvrie

"Noaptea de decemvrie" s-a dezvoltat dintr-o legenda in proza intitulata "Meka si Meka", publicata de Macedonski in "Romanul" lui C. A. Rosetti din 13 ianuarie 1890. Legenda vorbeste despre Mohamed - ben - Hassan, care il sfatuieste inainte de moarte pe fiul sau Ali sa mearga la cetatea sfanta Meka pentru a obtine iertarea pacatelor lui. Conditia pentru aceasta era sa nu se abata de la calea dreapta. Ali strabate cu caravana in linie dreapta pustiul si moare inainte de a pune piciorul in Cetatea Sfanta. In acelasi timp Pocitan - ben - Pehlivan, un zdrentaros pornit odata cu el la drum si urmand o cale ocolita ajunge la Meka. Sensul pe care l-a extras Macedonski din aceasta legenda este asemanator cu acela pe care Eminescu il scotea in Luceafarul din basmul "Fata in gradina de aur". Ca in orice poem romantic, planul real alterneaza in "Noaptea de decemvrie" cu cel fantastic, al visului. La inceput, vedem pe poetul de geniu "trasnit de soarta" cuprins de un somn adanc in camera-i pustie cu focul stins, inconjurat de umbre, ca de nameti:

"Pustie si alba e camera moarta...

Si focul sub vatra se stinse scrumit...--

Poetul, alaturi, trasnit sta de soarta,

Cu nici o schinteie in ochiu-adormit...

Iar geniu-i mare e-aproape un mit..."

Se aud geamatul viscolului si urletele sinistre de lupi, realitati externe, dar si

simboluri ale zbuciumului interior ale fapturii "de huma". Deodata o flacara izbucnita

sub forma unui arhanghel de aur, inspiratia, preface pe poet intr-un print arab tanar,

emir al Bagdadului, bogat, posesor de gramezi de argint si de aur, jaruri cu pietre

scumpe, arme de pret, cai repezi, palate si gradini parfumate de roze si crini:

"Si el e emirul, si are-n tezaur,

Movile inalte de-argint si aur,

Si jaruri de pietre cu flacari de sori;

Hangiare-n tot locul, oteluri cumplite --

In grajduri, cai repezi cu foc in copite,

Si-ochi imprejuru-i -- ori spuza cu flori".