Noaptea de decemvrie s-a dezvoltat dintr-o legenda in proza intitulata Meka si Meka, publicata de Macedonski in Romanul lui C. A. Rosetti din 13 ianuarie 1890. Legenda vorbeste despre Mohamed - ben - Hassan, care il sfatuieste inainte de moarte pe fiul sau Ali sa mearga la cetatea sfanta Meka pentru a obtine iertarea pacatelor lui. Conditia pentru aceasta era sa nu se abata de la calea dreapta. Ali strabate cu caravana in linie dreapta pustiul si moare inainte de a pune piciorul in Cetatea Sfanta. In acelasi timp Pocitan - ben - Pehlivan, un zdrentaros pornit odata cu el la drum si urmand o cale ocolita ajunge la Meka.
Sensul pe care l-a extras Macedonski din aceasta legenda este asemanator cu acela pe care Eminescu il scotea in Luceafarul din basmul Fata in gradina de aur.
Ca in orice poem romantic, planul real alterneaza in Noaptea de decemvrie cu cel fantastic, al visului. La inceput, vedem pe poetul de geniu trasnit de soarta cuprins de un somn adanc in camera-i pustie cu focul stins, inconjurat de umbre, ca de nameti: sub forma unui arhanghel de aur, inspiratia, preface pe poet intr-un print arab tanar, emir al Bagdadului, bogat, posesor de gramezi de argint si de aur, jaruri cu pietre scumpe, arme de pret, cai repezi, palate si gradini parfumate de roze si crini: Si el e emirul, si are-n tezaur, Movile inalte de-argint si aur, Si jaruri de pietre cu flacari de sori; Hangiare-n tot locul, oteluri cumplite - In grajduri, cai repezi cu foc in copite, Si-ochi imprejuru-i - ori spuza cu flori. Ca si poetul care a faptuit opere marete, bogatul emir nu este multumit de bogatia sa, el fiind chinuit de dorinta gloriei. Pentru el atingerea absolutului inseamna cetatea Meka: Spre Meka-l rapeste credinta-vointa, Cetatea prea sfanta il cheama in ea, Ii cere simtirea, ii cere fiinta, Ii vrea frumusetea - tot sufletu-i vrea - Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta.
Constient ca idealul nu e usor de atins, ca cetatea sfanta Meka este despartita de Bagdad printr-un desert, metaforic numit o mare aprinsa de soare, emirul se pregateste totusi sa-l strabata cu orice risc. In fruntea unei caravane de armasari si camile, emirul pleaca in zori salutat de aurora si condus de multime pana la portile orasului. La fantana umbrita de curmali unde se opreste sa bea apa, printul zareste un om pocit, in zdrente, dar cu o privire vicleana care ii marturiseste ca se indreapta spre acelasi loc. Emirul isi pune intrebarea, daca acest zdrentaros va ajunge la Meka.
El care a renuntat la bogatii pentru a merge la Meka este increzator in fortele sale, isi intelege aspiratiile ca pe o chestiune de onoare si nu concepe sa ocoleasca obstacolele la fel ca si Hyperion. Printul alege drumul drept, ia pustiul in piept, indura zile de-a randul sub flacari de soare setea pe care si-o potoleste la razele oaze, ce ii ies in cale. In vreme ce insotitorii mor cate 3-4 odata, caii si camilele cad, apa si hrana scade, pasarile ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.