Triburile Germanice În Primele Secole Ale Mileniului I

Izvoarele care cuprind cele mai ample informatii despre germani sunt lucrarile De bello gallico (scrisa la mijlocul sec. I a. Ch. de Caesar) si De origine et situ germanorum (scrisa in jurul anului 98 p. Ch. de Tacitus). Multa vreme obscure, originile germanilor au dat nastere la numeroase interpretari sau legende. Cel mai cunoscut mit este cel al unui neam stravechi Urvolk, popor de origine caucaziana din care ar fi aparut familia popoarelor indoeuropene si care ar fi pastrat caracteristicile sale etnice mai pure decat mostenitorii sai. Locul de origine a celui mai vechi dintre popoarele germanice - constituit din fuziunea populatiei neolitice locale cu elemente etnice indo-europene - se situeaza in zona din sudul Suediei, Peninsula Iutlanda si teritoriul Germaniei Septentrionale, cuprins intre gurile fluviilor Weser si Oder, avand la baza fuziunea dintre populatiile finice descendente ale vechii culturi Grand Maraissi ale populatiilor neolitice venite din campiile dunarene, reprezentante ale culturii ceramicii lineare. In timpul primei jumatati a mileniului II a. Ch., germanicii sunt inca in epoca bronzului si cunosc un oarecare declin datorat avantului celtic, rupturii relatiilor cu Orientul si unei progresive deteriorari a climei, deteriorare ce se continua pana in secolul al VI-lea p. Ch., determinand aparitia pe tarmurile baltice a numeroase popoare, zona fiind numita de Jordanes ca fabrica de popoare.

La inceputul mileniului I p. Ch. germanii ajunsesera pana la Vistula in est, pana la Rin in vest, in sud atinsesera linia Dunarii superioare (dincolo de care expansiunea lor era blocata de romani), iar la nord ocupau aproape jumatate din Peninsula Scandinava. Numele de germani, care era al unui singur grup de populatii, denumire data de romani germanilor occidentali, nu a fost adoptat de germanii insisi ca o denumire generica, chiar daca ei aveau o oarecare omogenitate culturala si religioasa, datorata in principal limbii si credintelor comune. Aceasta omogenitate s-a pastrat si in perioada migratiei lor, cand cele trei grupuri s-au diversificat in mai multe triburi sau confederatii de triburi: germanii de nord (ingveonii) au dat nastere popoarelor medievale ale danezilor, suedezilor si norvegienilor, germanii de rasarit (herminonii) au constituit grupul tribal al gotilor (stapanind regiunea Vistulei timp de aproape 1300 de ani - cca. 800 a. Ch. - 500 p. Ch. ), alte triburi fiind herulii, rugii, schirii, asezati pe cursul inferior al Oderului, burgunzii si vandalii pe cursul sau mijlociu, gepizii, intre Oder si Vistula, iar germanii de vest (istveonii) s-au impartit in mai multe ramuri, dintre care triburile saxonilor si anglilor au trecut marea fondand, in Britania, un regat nou, alte ramuri germanice fiind cele ale francilor, asezati pe cursul superior al Rinului, frizii, in Olanda, iutii, in Peninsula Iutlanda, longobarzii, intre cursurile inferioare ale Weserului si Elbei, suabii, intre Elba si Oder si marcomanii in ...