Cuvintul dualismus a fost inventat de Thomas Hyde in 1700 pentru a traduce intr-o formula succinta una dintre caracteristicile cele mai evidente ale religiei persane: opozitia a doua spirite. El va face apoi obiectul unei aplicatii improprii: celebrul dualism cartezian, care inca mai suscita criticile unui A.
O. Lovej oy (Revolt against Dualism). Studiul acestei ultime acceptii va ramine in afara cercetarii noastre.
inainte de a descoperi multitudinea manifestarilor dualismului relevate de istoriografie, sa ne oprim putin asupra unei definitii care ne va ajuta sa nu ne ratacim in vegetatia luxurianta a motivelor inrudite cu dualismul, reprezentate abundent in cele mai multe religii din lume. Aceasta limitare a conceptului nu forteaza materialele existente; ea implica pur si simplu cercul hermeneutic care ne va face s-o regasim a posteriori, dupa ce vom fi examinat marturiile originale, ca si teoriile moderne privitoare la ele.
Este poate superfluu sa mai spunem ca un acord absolut n-a fost realizat intre cercetatori in ceea ce priveste definitia dualismului.
Unul si acelasi termen se aplica, fara distinctie, lui Platon, cresti nismului, lui Descartes si religiei mandeenilor. in unele cazuri, numitorul comun este cu desavirsire absent; in altele, prezenta lui nu ajunge pentru a se conchide cu indreptatire asupra apartenentei fenomenelor la o aceeasi clasa.
in formularea lui ontologica, dualismul prevede opozitia a doua principii.
Aceasta definitie minimala, care poate fi regasita si in dictionare, ar fi aplicabila cu conditia de a se preciza semnificatia exacta a termenilor. Opozitie implica antagonism, pe cind principiu indica dintr-o data ca e vorba despre originea unui anumit lucra: ne aflam deci in prezenta a doua entitati separate care genereaza, fiecare, o creatie proprie. Aceasta specificare implica automat, pe linga dualismul ontologic de baza, un dualism cosmologic, exprimat, la nivelul creatiei, de acele parti ale lumii ce revin in lucrarea fiecarui principiu. La fel, antagonismul celor doua principii cunoaste uneori si o expresie etica, dublata la nivel cosmologic si redublata la nivelul moralei umane. Cu alte cuvinte, unul dintre principii este, in majoritatea cazurilor, bun, pe cind celalalt e rau si, in con secinta, primul va fi raspunzator de o creatie buna, iar al doilea de una rea, creatii care vor fi obiectul alegerii, individuale sau colective, a omului.
Se opune oare dualismul, conform formulei clasice, monismului? in acceptia filozofica a termenului monism, ar trebui considerate ca dualiste toate sistemele in care fiinta este transcendenta in raport cu lumea. Accentul se pune, in acest caz, pe faptul ca numai doctrinele panenteiste, panteiste, imanenteiste sau pur materialiste pot fi moniste. Panteismul este inversul formal al panenteismului, care nu ramine mai putin un monism, de vreme ce poate antrena nu absorbtia divinitatii in lume, ci, dimpotriva, resorbirea lumii in monada ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
