Renașterea și reforma

Evolutia ideilor din perioada renascentista sta sub semnul antropocentrismului si al redescoperirii autorilor antici. La acestea, pentru a intelege mai bine ce se petrece in domeniul exegezei biblice, trebuie sa adaugam aparitia tiparului. Faptul ca Gutenberg imprima la 1455 chiar Sfanta Scriptura va pune pe ganduri - si nu fara motiv. Varianta tiparita a textului sacru era resimtita ca fiind mai definitiva, daca ne putem exprima astfel, decat cea in manuscris. Pe de alta parte, se stia ca imprimatul nu avea valoarea unui unicat dar se bucura, in schimb, de o capacitatea sporita de influenta tocmai datorita faptul ca putea fi multiplicat si raspandit incomparabil mai usor. Redescoperirea filologiei clasice si aplicarea ei la textul sacru, in vederea stabilirii unui manuscris ce ar putea fi consacrat prin tipar, a dus la constientizarea diversitatii variantelor aflate in circulatie pe atunci, a depistarii unor erori de copiere, etc. Incetul cu incetul, Cartea iese din sfera sacralitatii scrisului, nu mai este atat Sacra Scriptura ci, trecuta in taramul mecanicist al tiparului, devine parte din corpusul sacra litteratura[xvii]. John Collet (1467-1519) va fi fost probabil cel dintai care se indeparteaza, prin prelegerile sustinute la Oxford dupa anul 1496, de traditia catenelor medievale. El incearca sa expuna sensul epistolelor pauline referindu-se, independent de traditia mentionata, in principal la contextul lor istoric. Dupa ce audiaza, in 1498, cateva dintre prelegerile lui Collet, Erasmus va reveni pe continent unde elaboreaza mai multe editii critice ale Noului Testament in limba greaca (in anii 1516, 1519, 1522, 1527 si 1535), iar apoi transpune textul in latina cu numeroase note referitoare la mediul istoric al celor relatate si la semnificatiile termenilor grecesti. In anul 1505, ilustrul Lorenzo Valla publica Note la Noul Testament - lucrare de analiza critica ce contine adnotari si parafraze explicative la anumite locuri din traducerea latina a Cartii. Pe langa observatiile critice, el ofera si informatii culturale pe care le considera utile pentru mai buna cunoastere a sensului. Valla critica, pe bazele filologiei si retoricii clasice, versiunea latina a lui Ieronim sustinand, totodata, realizarea unei traduceri noi, care sa tina seama de Septuaginta[xviii]. Intr-un fel sau altul, toate aceste demersuri au ceva in comun cu nazuinta carturarilor de a stabili un text absolut fidel, a carui raspandire prin intermediul tiparului sa nu ridice nici o problema din punctul de vedere al acuratetii termenilor. In acest stadiu nu putem vorbi, inca, de o abordare eminamente stiintifica. Spiritul stiintific, asa cum il percepem noi azi, nu se va putea manifesta aici decat dupa formularea noilor canoane ale cunoasterii si dupa scoaterea Scripturii din cadrul eclezial - adica doar o data cu Reforma si, respectiv, cu definirea cartezianismului. La 1525 Martin Luther arata deja, in De Servo Arbitrio (lucrare publicata ca replica lui Erasmus, care ...