Religia Grecilor Antici

Filologul elenist U. von Wilamowitz Moellendorf a afirmat ca grecii au fost "cel mai credincios popor din lume". Religia grecilor antici este impresionabila, plina de taine si colorituri specifice, formand nenumarate legende, mistere despre modul in care grecii antici au vietuit pe parcursul timpului. Civilizatia grecilor antici a fost impartita in mai multe perioade. Astfel, cercetatorii presupun sapte perioade:

I. Perioada cretana.

II. Perioada aheeana.

III. Perioada Geometrica (1025-700 i. Hr.).

IV. Perioada arhaica (700-500 i. Hr).

V. Perioada Clasica (500-323 i. Hr.) - o perioada de mare inflorire a culturii grecesti.

VI. Perioada elenistica (323-31 i. Hr.) - unde intervine amestecul civilizatiei grecesti cu civilizatia orientala.

VII. Perioada romana de la 31.i. Hr.

Cercetatorii religiei grecesti nu aveau la indemana ca izvoare scrise pentru perioada mai veche decat celebrele poeme ale lui Homer, Iliada si Odiseea. Insa, in1952 invatatii englezi M.Ventris si J. Chadwick au izbutit sa descifreze unele inscriptii descoperite la Micene si Pylos, apartinand civilizatiei greco-aheene. Aceste inscriptii au dat la iveala numirile principalelor divinitati grecesti adorate inca din perioada aheeana. Descoperire foarte importanta, dar pentru a cunoaste religia grecilor antici in general, se folosesc numeroase alte izvoare: literare, epigrafice si arheologice.

a) Izvoare literare. Intre acestea figureaza lucrari poetice si lucrari istorice sau de eruditie. Cele mai importante lucrari poetice sunt celebrele pome ale lui Homer, Iliada si Odiseea, care au avut o mare influenta asupra religiei grecilor din perioada clasica. Operele lui Heriod ( sec.VIII-VII),"Theogonia" si ,,Munci si zile", la fel si ,,Odele triumfale" ale poetului liric Pindar si tragediile lui Eschil, Sofocle, Euripide, si nu in ultimul rand istoriile lui Herodot, au servit ca izvoare pentru cunoasterea religiei grecilor antici.

b) Izvoare epigrafice. Acestea sunt de fapt tot izvoare scrise, dar si arheologice, numeroase texte gravate pe piatra sau metal, legi sacre, oracole, calendare sacre etc.

c) Izvoare arheologice. Aceste izvoare se pot imparti in monumentele de arhitectura: ruine, altare, morminte, etc. si monumente figurate: statui, ornamente sculptate ale edificiilor religioase (frontoane, frize),picturi pe vase.

Religia aheelor este o sinteza de elemente introduse indo-europene si elemente mediteraniene. Traditiile religioase aheene au fuzionat cu cele cretane, absorbind divinitatile acesteia si asimilandu-le atributele cu cele ale zeilor aheeni. Originar zeii aheilor era divinitati solare, luminoase si aveau un nume o personalitate, in jurul lor s-au creat mituri. Marele zeu al aheenilor era Zeus, zeul cerului, al luminii si al fulgerului, stapanul oamenilor si al celorlalti zei.

Divinitatile aheenilor se regasesc in Creta, dar cu atribute diferite, pe care cu timpul le-au asimilat. Hermes, al carui nume deriva dintr-un cuvant cretan, era la acestia domnul fiarelor mari si calauza sufletelor spre viata fericita de dincolo; la ahei el este mesagerul zeilor si protectorul turmelor. Divinitatile feminine aheene au in mai mare masura caractere cretane. Figura Atenei era adorata in Creta in sec. XV i. Hr. si asociata cu sarpele si cu arborele sacru; la aheeni ea devine fecioara razboinica si protectoarea palatului regal. Cultul zeilor era la ahei aproape identic cu cel al cretanilor. Fiecare casa isi avea un loc, un colt rezervat actelor de cult. Preotii aduceau sacrificii sangeroase si ofrande-grau, vin, miere precum si piei de oaie, pentru vesmintele liturgice ale sacerdotilor. Sant dovezi ca s-au savarsit acte de cult, mai intai (3400-2100 i. Hr.) in grote naturale, apoi (2100-1900 i. Hr.) in sanctuare, special construite. In cinstea zeilor se oficiau in Creta ceremonii si serbari publice, insotite de jocuri, concursuri de gimnastica, lupte de gladiatori. In diferitele reprezentari de scene cultice, o parte din cult apare ca un dans extatic, in jurul unui arbore, care se afla de obicei inapoi altarului. In timpul dansului, arborele era scuturat si se rupeau ramuri din el.

Cultul mortilor este atestat de numeroase descoperiri arheologice. Mortii erau ingropati in morminte de piatra. In apropierea mormintelor s-au gasit altare pentru oase, carne care atesta credinta vechilor greci in supravietuirea mortilor, carora li se aduceau astfel de ofrande. In mormintele nobililor, adesea largi camere subterane, s-au gasit barci si carute pentru ultima calatorie. In mormintele descoperite la Micene s-au gasit arme, podoabe, vase de bronz si de lut, puse acolo pentru uzul defunctului. Mortii erau asezati in gropi pe spate si cu genunchii stransi. Pentru inmormantare exista un personal format din preoti, cantareti, femei care savarseau ceremonia. Divinitatile feminine dominau prin numar si importanta, reprezentarile antropomorfe, riturile agrare si familiale erau implinite numai de femei-preot.

Religia grecilor in epoca arhaica era o religie prin care omul cauta sa obtina protectia zeilor in timpul vietii, mai mult decat dupa moarte. Credintele religioase ale acestei epoci au continuat sa patrunda mai mult si mai adanc in viata grecilor. Spre sfarsitul epocii arhaice, religia grecilor va ajunge sa capete contururi definitive.

Religia grecilor antici in operele homerice

Iliada si Odiseea sint poeme epice. Cea dintai povestind ultima parte din luptele grecilor pentru cucerirea cetatii Troia, cea de-a doua redand peripetiile lui Ulise la inapoierea in patrie dupa razboiul troian. In ambele lucrari se gasesc elemente necesare pentru reconstituirea religiei grecesti din perioada clasica.

1. Ovidiu Dramba "Istoria culturii si civilizatiei", Bucuresti 2000

2. Emilian Vasilescu ,,Istoria religiilor", Editia a III-a, Editura Didactica si Pedagogica RA, Bucuresti 1998