Religia Egiptului

Previzualizare referat:

Extras din referat:

De-a lungul intregului Nil se inalta si astazi templele pe care vechii egipteni le-au construit pentru a-si cinsti zeii. Ei au construit si piramide, unde odihnesc mumiile faraonilor.

Vreme de peste 3000 de ani (din 3200 pana in 30 i. Cr. ), civilizatia egipteana infloreste intr-un tinut desertic, parjolit de soare. In valea ingusta pe care cresterea apelor Nilului o face foarte manoasa. Orase puternice sunt unite sub autoritatea unui rege, faraonul. Printre numerosii zei carora egiptenii li se inchina figureaza si faraonul, pe care acestia il considera un zeu viu. Preoti aflati in slujba sa se ocupa de zei in fiecare templu. Acestia diriguiesc de asemenea ceremoniile pentru morti, care detin un loc insemnat in religie.

Fiecare regiune, fiecare oras cinsteste zei diferiti. Totusi principalii zei sunt recunoscuti de toti.

Amon-Ra, zeul Soarelui, este unul dintre cei mai importanti zei. Purtand pe cap un disc solar, el se naste in fiecare dimineata si dispare in fiecare seara. Pe tot timpul zilei, navigheaza in barca sa de aur pe oceanul cerului. Osiris este, potrivit legendei, primul rege al Egiptului. Fratele sau, Seth, il asasineaza si ii taie trupul in paisprezece bucati, pe care le imprastie in tot Egiptul. Isis, sotia lui Osiris, gaseste rand pe rand bucatile, reconstituie trupul, il infasoara in fasii de panza si isi invie sotul. Osiris este astfel prima mumie si devine zeul Mortilor. Isis este o vrajitoare, zeita a Vietii si mama ideala. Horus este fiul lui Osiris si al lui Isis. El isi razbuna tatal, smulgandu-i lui Seth tronul Egiptului. El este zeul soim, protector al faraonului. Prin anul 1360 i. Cr., faraonul Amenhotep al IV-lea incearca sa impuna un zeu unic, pe Aton, zeu al Soarelui. El insusi isi schimba numele in Akhenaton (adorator al Soarelui). Dupa moartea sa, se revine la vechea religie, caci egiptenii raman atasati de zeii lor traditionali.

Faraonul, rege al Egiptului, este considerat deopotriva preotul suprem si un zeu viu printre oameni. Din acest motiv, el nu trebuie privit in fata. Egiptenii cred ca el este un urmas al primului rege legendar al Egiptului, Osiris, si reincarnarea lui Horus pe pamant. Dupa moarte, el se va intoarce in lumea zeilor. Faraonul este capetenia religioasa. In principiu, el trebuie sa fie singurul care sa se roage la zei in templu. Insa el ii imputerniceste pe preoti sa faca acest lucru, intrucat nu poate fi prezent zilnic in toate templele din regat. Templele sunt locuintele zeilor. Sunt construite la malul Nilului, iar fatada lor este intotdeauna paralela cu fluviul. O lunga alee strajuita de sfincsi duce la intrarea monumentala. In interior se deschide curtea unde poporul are dreptul sa ia loc doar cu ocazia marilor sarbatori. Din fundul curtii, se intra intr-o sala cu coloane unde se ofera sacrificii in timpul ceremoniilor. Intr-o alta sala, se gaseste barca pe care este instalata statuia zeului cu prilejul procesiunilor pe Nil. In fundul templului, intr-o salita splendid ...

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Religia Egiptului
    • Referat.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
3 pagini
Imagini extrase:
3 imagini
Nr cuvinte:
1 380 cuvinte
Nr caractere:
6 316 caractere
Marime:
9.93KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Referat
Materie:
Istorie
Tag-uri:
egipt, religie
Predat:
la liceu
Sus!