Războiul de independență 1877-1878

Razboiul de Independenta al Romaniei dintre anii 1877-1878 a fost un pas important al Romaniei spre unificarea deplina. Romania s-a folosit de lupta dintre Imperiul Otoman si Imperiul Rus pentru a-si declara independenta fata de cele doua mari puteri (puterea suzerana era Imperiul Otoman iar puterea protectoare era Imperiul Tarist) si a deveni un actor important in Balcani.

In 1866 printul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german pentru obtinerea independentei. In 1877 Carol a condus fortele armate romane intr-un razboi de independenta plin de succes, ulterior fiind incoronat Rege al Romaniei in 1881. Evolutiile care au anticipat intrarea efectiva a tarii noastre in lupta au reprezentat nu numai un indelungat si asiduu efort al conducerii politice romane pentru inchegarea unei eventuale aliante militare a popoarelor balcanice, aflate sub dominatia Inaltei Porti, dar si un real sprijin acordat emigratiei revolutionare bulgare si sarbe care lupta pentru eliberarea propriilor popoare. Mai mult, din cauza atitudinii politice amenintatoare a Imperiului Otoman, sprijinul Romaniei a trebuit acordat in cel mai mare secret. Intre altele mentionam ca Inalta Poarta refuzase statului roman dreptul de a bate moneda, de a acorda decoratii si dreptul de a se numi Romania si din cauza faptului ca acesta permitea inarmarea si organizarea cetelor de bulgari si sarbi pe teritoriul sau.

Actiunea de sustinere a dezideratelor nationale bulgare dura de mai multe decenii, cunoscute fiind acordarea de catre cercurile conducatoare si populatia romaneasca de azil emigrantilor bulgari, permisiunea de a forma organizatii precum Comitetul Central Revolutionar Bulgar de la Bucuresti, oferirea de modele de dezvoltare culturala, amplificarea dezideratelor bulgaresti prin presa romaneasca pentru a fi cunoscute de catre intreaga Europa, etc. (vedeti [1]). In final, Romania a luat pozitie deschisa fata de situatia din Bulgaria protestand la 20 iulie 1873, pe langa Marile Puteri europene fata de starea in care se afla poporul bulgar: Ororile, al caror teatru au fost si sunt inca provinciile bulgare ale Turciei, nu mai inseamna astazi o taina pentru nimeni. Ziarele cele mai bine informate dau amanunte cumplite asupra masacrelor din Bulgaria, garantand autenticitatea acestor informatii. Este o situatie plina de primejdii si ar fi imposibil sa ne facem cea mai mica iluzie in aceasta privinta; caci nu stiu ce guvern ar putea sa reziste multa vreme sentimentelor de revolta a unei intregi populatii care isi vede fratii si coreligionarii masacrati si bunurile lor distruse. Si astazi, cand mii de bulgari si chiar romani sunt ucisi, cand in Bulgaria se comit la lumina zilei cele mai mari atrocitati, Europa crestina nu gaseste in forta sa, in regulile civilizatiei, in legile umanitatii, alte mijloace sa vina in ajutorul acestor nefericite populatii decat o tacere insultatoare? [2]. In a doua jumatate a anului 1876 ...