Războiul de 100 de ani

Razboiul de o suta de ani dintre Anglia si Franta a durat din 1337 pana in 1453. Acesta nu a fost de fapt un singur razboi, ci o serie de conflicte intrerupte de perioade lungi de pace. Principala sa cauza, daca privim in urma la cucerirea normanda din 1066, era faptul ca regele Angliei era si unul dintre cei mai mari nobili ai Frantei, controland teritorii intinse din interiorul acesteia. Regii francezi au privit aceasta situatie ca pe o amenintare si au incercat sa reduca din proprietatile monarhului englez. Din acest punct de vedere, razboiul de o suta de ani reprezenta etapa finala a unui conflict ce durase deja peste 300 de ani.

Razboiul poate fi divizat in patru faze: o faza in care Anglia a repurtat victorii sub Eduard al III-lea si care a durat din 1337 pana in 1360; o faza din 1360 pana in 1400 cand francezii au avut victorii; o faza din 1400 pana in 1429 marcata de mari victorii engleze sub Henric al V-lea; si o faza finala din 1429 pana in 1453 in care Franta a fost unita sub regii de Valois. Cand a inceput razboiul, Franta avea o populatie de 14 milioane si era cea mai puternica forta militara din Europa; Anglia avea o populatie de numai 4 milioane.

Obiectivul negustorilor englezi era sa-si pastreze cele doua zone de influenta indispensabile comertului lor: Flandra, cumparatoare de lana provenita din Anglia, si Bordeaux, producatoare de vin. In plus, francezii ii sprijineau pe dusmanii scotieni ai lui Eduard al-III-lea. Toate acestea au dus la izbucnirea unui razboi la care Eduard, probabil se astepta. Razboiul a fost popular in Anglia pentru ca ducea armatele intr-o tara bogata, unde puteau prada din plin.

Victoriile pe care englezii le-au repurtat la Crecy (1346) si mai tarziu la Poitiers (1356) i-au uimit si i-au umplut de un imens orgoliu. In 1347 au pus stapanire pe Calais, care le asigura dominatia asupra Canalului Manecii (au avut control asupra lui peste 30 de ani), si pe care il vor pastra doua sute de ani, dupa ce vor fi expulzat aproape toti bastinasii si-i vor fi inlocuit cu englezi. In sfarsit, in 1361, regele Angliei face pace la Bretigny si, dupa ce pretinde intreg regatul Frantei, se multumeste cu Aquitania, comitatul de Ponthieu si cu Calais. Era o pace ineficace, caci nu rezolva singura chestiune deosebit de serioasa suveranitatea englezilor asupra provinciilor care nu mai voiau sa fie engleze. Notabilitatile din La Rochelle spuneau: Ne supunem englezilor cu vorba: dar cu inima niciodata. Inceputul razboiului de o suta de ani constituie pentru Anglia o perioada de aparenta prosperitate; furnizorii de alimente, armurierii, constructorii de nave fac avere. Jefuirea Normandiei duce la imbogatirea soldatilor si a famliilor lor; nevoia de bani a regelui permite oraselor si indivizilor sa cumpere libertati la preturi convenabile.

Doua clase se dezvolta atunci cu repeziciune in mediul rural englez: aceea a fermierilor, semiproprietari, liberi pe pamanturile inchiriate de ei, intermediari intre cavaler si ...