Epoca stapanirii romane in Dacia a fost prima care a atras atentia cronicarilor si ulterior a savantilor.
Problema caracterului stapanirii romane trebuie privita istoric, prin prisma conditiilor si a realitatilor epocilor antice, subliniindu-se atat aspectele pozitive, cat si cele negative ale stapanirii romane.
In cazul Daciei, Roma nu a trimis doar functionari si armata, ci si colonisti plugari, ca sa cultive ogoarele, mestesugari pentru faurirea uneltelor si modelarea vaselor, arhitecti care sa ridice orase si artisti care sa le impodobeasca, profesori care sa invete copii stiintele.
Inainte de a ajunge sub dominatia Romei, in Dacia existase o avansata civilizatie a fierului. Substituind acest nivel de dezvoltare, Roma a introdus in Dacia si Moesia o civilizatie superioara din punct de vedere tehnic: In agricultura, masivul brazdar roman, mai productiv, l-a inlocuit pe cel traco-dacic. Uneltele mestesugaresti au fost si ele perfectionate.
Productia a crescut in agricultura si in mestesuguri intrunind nevoile unei populatii mai numeroase.
Chiar si in provinciile dacice autohtone, ceramica de factura romana, de mai buna calitate, lucrata in exclusivitate la roata olarului este predominanta cantitativ.
Au aparut mestesuguri care nu existasera in epoca precedenta cum ar fi sculptatul statuilor si a inscriptiilor in piatra, au aparut agrimensori, caramidari, sculptori de geme.
Mestesuguri casnice altadata, ca si tesutul au ajuns sa fie practicate in ateliere specializate.
Dezvoltarea mestesugurilor producatoare de marfa a determinat si dezvoltarea comertului.
Aceasta dezvoltare a provinciei a fost platita cu pretul jertfelor omenesti din cele doua razboaie purtate impotriva lui Traian, cu pierderea independentei Daciei, cu stoparea evolutiei civilizatiei oppidare dacice si cu exploatarea populatiei autohtone.
Cucerirea traiana a insemnat includerea unor parti din Dacia in sistemul roman, dar acest fapt nu trebuie confundat cu transformarea acestei provincii intr-o tara sclavagista de tip clasic, ca si in cazul Moesiei.
Caracteristica generala a situatiei politice a Daciei este alternanta perioadelor de prosperitate si liniste cu perioadele de framantari, dominate de pericole si invazii. Dupa primul deceniu de stapanire in liniste a provinciei, inceputul domniei lui Hadrianus este marcat de atacurile barbarilor din Vestul Daciei. Dupa 118, pacea reinstaurata in Dacia si hotarele ei vor dura aproape o jumatate de secol, dupa care razboaiele marcomanice din vremea lui Marcus Aurelius si Commodus vor afecta unele teritorii din Dacia.
La sfarsitul secolului al II-lea, odata cu dinastia Severilor s-a instaurat o epoca de pace. In deceniul patru al secolului al III-lea, atacurile gotilor si ale carpilor prefigureaza marele razboi carpic al lui Filip Arabul.
In ciuda alternantei dintre liniste si pericole, o a doua caracteristica este faptul ca populatia si armata autohtona a dovedit spirit de colaborare cu statul roman si loialitate fata de ...
Primești referatul în câteva minute,
cu sau fără cont