Patrie, națiune, patriotism, creștinism

Din punct de vedere religios fiecare cuvant (termen) defineste obiectul, fiinta, persoana, ideea, principiul, fenomenul etc.

Patria este vatra stramoseasca a intregului neam sau a intregii natiunii care se asuma peste spatiu si timp in stramosi, comunitatea prezenta si cea viitoare; intr-o situatie nefericita in care patria ca spatiu geografic este ocupata sau cucerita, ea ramane ca entitate indivizibila.

Natiunea este un dar multiplu oferit de Dumnezeu fiecarui popor, fiecarei rase; menirea natiunii este net superioara omului fiindca in cadrul natiunii sale omul se mantuieste sau se condamna; este formata numai din Elite si Modele Patriotismul este un sentiment de dragoste pentru tara intr-un moment istoric determinat doar la timpul prezent. In comparatie cu Nationalismul este mult inferior, fiindca in timp ce patriotismul asuma TARA sau Comunitatea prezenta Nationalismul incorporeaza in sine cele 3 mari iubiri: Cu alte cuvinte daca patriotismul are doar timpul prezent, Nationalismul corespunde trecutului, prezentului si viitorului; nu este obligatoriu ca natura religioasa, Nationalismul este intotdeauna religios si in cazul nostru ortodox.

Biserica/Crestinismul este ca un privilegiu fata de toate natiile, popoarele si rasele umane, crestinismul s-a contopit dintr-un inceput (sec I), ba chiar dinaintea acestuia, din vremea lui Zalmoxis prin monoteismul precrestin sau chiar crestin (cu natiune primordiala Thraco-pelazgo); este aura unei natiuni.

Personalitati ale istoriei 1. Zalmoxis Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis intrupeaza geniul religios al daco-getilor, pentru ca, in ultima instanta el reprezinta spiritualitatea autohtonilor, a acelor stramosi aproape mitici invinsi de romani.

Putine referinte antice descriu, nu intotdeauna la fel, zeul suprem al daco-getilor, Zamolxis prezentindu-l fie ca pe o divinitate htonica, fie personificind cerul sau prin cumul de atribute-erou civilizator, zeu mesianic, invatator si judecator al oamenilor vii si gazda cereasca prielnica si mintuitoare a mortilor, aratindu-ne deci o divinitate totala. Comentatorii istoriei dacilor au ocolit adesea tocmai elementele din care se poate deduce, cu minima incertitudine, ca Zamolxe a fost un erou national, unul din acele personaje ilustre pe care mitologia le numeste initiati, ceea ce se intimpla de obicei in epoca de formarea miturilor, cind, dupa disparitia sa, eroul, care a fost invatator si judecator al poporului sau, a fost transformat in zeu.

Izvoarele antice sint putine si incerte: astfel se spune ca un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obtinut oarecare informatii despre fenomenele ceresti, in timpul peregrinarii sale in Egipt. Intors in patrie, Zamolxe a dobindit respectul cirmuitorilor si pe al poporului, ca talmacitor al fenomenelor ceresti. In cele din urma a izbutit sa-l convinga pe rege sa si-l faca asociat, ca pe un om ce avea insusirea de a dezvalui vointa zeilor. La inceput i ...