Organizarea socială în Japonia tradițională

Primele urme de civilizatie in Japonia, ce dateaza de la sfarsitul neoliticului, sunt movile funerare acoperind un dolmen, continand vase de ceramica, asemenni celor chineze si statuette de lut ars. Acestea din urma au expresii grimasante, pentru a speria si alunga spiritele rele. Descoperirile arheologice au mai scos la iveala si sageti, armuri, coifuri, harnasamente su elemente de fier sau de bronz, precum si diferite obiecte de os, corn sau pietre pretioase. Aceste amulete erau socotite ca ar fi inzestrate cu puteri magice. Analizarea acestor amulere a dezvaluit amanunte importante despre societatea traditionala japoneza. In secolele I-III d. Hr. existau in Japonia, peste o suta de regate (clanuri) independente. Se mai zice ca oamenii nu faceau deosebiri intre sexe la adunari, si ca isi aratau respectul aplecandu-se pana la pamant. Toti barbatii de rang inalt aveau patru sau cinci sotii, ceilalti avand cate doua sau trei. Femeile erau credincioase si niciodata geloase, iar furtul si jaful erau necunoscute. Copii si femeile celor care incalcau regulile erau sustrasi cu forta familiilor lor, iar cand crima era grava, familia vinovatului era suprimata. Societatea japoneza era in primele timpuri constituita in clanuri, respectiv comunitati de familii avand un stramos comun si venerand zeul tutelar al clanului. Paralel cu clanurile, existau si alte comunitati formate pe criteriul indeletnicirilor. Astfel existau comunitati de agricultori, tesatori, pescari, olari, ghicitori, etc. Clanul cel mai puternic era cel imperial, dar acesta nu era guvernat direct ci prin intermediul altor capetenii de clanuri. Aceste capetenii detineau ereditar diferite functii inalte, administrative, sacerdotale, sau muilitare. Urma mica nobilime formata din oameni liberi, care aveau dreptul sa aiba un nume de familie, spre deosebire de membrii comunitatilor, sau de sclavi. Dupa nobili, urmau membrii corporaiilor profesionale, iar pe ultimul loc se aflu sclavii. Acestia erau putini la numar (aprox. 15% din populatie) si proveneau in mare parte din prizonierii de razboi.

Imparatul, Stapanul Suprem, se proclama descendent din zeita Soarelui Amaterasu, si ca atare era seful suprem al cultului. Pe aceste considerente de prestigiu ii recunosteau si celalalte clanuri suprematia si autoritatea. Aceasta autoritate, desi niciodata contestata, era in fapt limitata. In anumite momente ale istoriei Japoniei, marile familii urmareau, nu sa il inlature pe Fiul Cerului, ci sa il domine, sa il ingradeasca si sa ii controleze puterea. Ca urmare, pentru a-si consolida pozitia, Imparatul Ceresc cauta sa-si sporeasca tezautul personal cat mai mult, cu venituri provenite din tribut, din comert si din monopolul asupra produselor diferitelor corporatii care erau atasate Casei Imperiale. Nobilimea se impartea in categoria celor care pretindeau ca descind din zei si imparati (kughe), si aristocratia militara a seniorilor feudali (daimyo), bogati si puternici, dar dispretuiti de ...