Spre sfarsitul secolului al XVII lea, evenimentele politico-militare desfasurate in Europa au dus la importante modificari ale raportului de forte intre Marile Puteri. Infrangerea turcilor la Viena in 1683, a marcat inceputul decaderii Imperiului Otoman si deschiderea crizei orientale: Prin pacea de la Karlowitz (1699) Imperiul Otoman a pierdut numeroase teritorii cheie pentru pozitiile sale strategice si politice in Europa. Politica hegemonica a Rusiei si Austriei, intentia clara a Angliei si Frantei de a mentine integritatea Imperiului Otomnan au transformat criza orientala intr-o chestiune politica si strategica a echilibrului european, in cadrul caruia Principatele Romane ocupau un loc important.
Slabirea puterii otomane a determinat pe domnii Moldovei si Tarii Romanesti sa promoveze o politica abila, vizand emanciparea de sub suzeranitatea Portii. Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir s-au angajat intr-o politica externa de mare complexitate pe langa Poarta, Habsburgi, Polonia, si mai ales Rusia pentru salvarea intereselor tarii. Orientarea Tarilor Romane catre Rusia mai ales in vremea lui Brancoveanu (1688-1714) si Dimitrie Cantemir (1710-1711), pozitia geopolitica ocupata de Principate, exceptionala lor importanta economica pentru Turcia si tendinta de emancipare a statelor romanesti, au determinat interventia prompta a Portii care impune regimul fanariot - instituit in 1711 in Moldova si in 1716 in Tara Romaneasca. Rusia a recunoscut independenta si integritatea Moldovei in urma intelegerii incheiate intre D. Cantemir si tarul Petru I, pe aceasta baza Moldova participand si la razboiul ruso-turc din 1711, incheiat cu victoria otomanilor.
In secolul fanariot, pe fondul acutizarii problemei orientale Principatele au devenit teatrul operatiunilor militare in confruntarile directe dintre cele trei imperii rivale : otoman, tarist si habsburgic. Aceste razboaie au avut drept consecinta : ocupatii militare indelungate, importante pierderi teritoriale si umane ce au franat progresul societatii romanesti.
Marile cronici romanesti, din secolul al XVII lea si inceputul secolului al XVIII lea au surprins aspecte din viata economica, politica, administrativa, si culturala a Moldovei; cronicari precum Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce cunoscand bine conditiile social-politice interne, au inceput sa scrie istoria tarii pe limba ei. Importanta lui Grigore Ureche pentru istoria literaturii romanesti, sta in faptul ca el a fost primul manuitor de condei care a lasat posteritatii o carte scrisa in limba tarii, o carte originala, strict personala si laica care nu contine altceva decat istorie. Primul intre romani, avand in fata si exemplul altor popoare (al polonilor printre altele) G. Ureche si-a dat seama ca venise vremea sa se arate si sa se fixeze in scris faptele importante din evolutia lui in timp. Ceea ce impresioneaza la el este efortul -cu totul laudabil- de a da o sinteza a istoriei ...
Vasile C. Nicolau - Priviri asupra vechei organizari a Moldovei.
Cronica Ghiculestilor - Istoria Moldovei intre anii 1695-1754, editie ingrijita de Nestor si
Ariadna Camarion, Bucuresti, 1965.
Miron Costin - Opere II, editie critica ingrijita de P.P. Panaitescu, Bucuresti, 1965.
Gheorghe G. Bezviconi - Calatori rusi in Moldova si Muntenia, Bucuresti, 1947.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
