România la mijlocul secolului al XIX-lea, era un stat aflat în zorii existenței sale. În plan economic, agricultura reprezenta principala ramură, în ciuda modului de exploatare de tip feudal. Reformele agrare din 1864, 1878 si 1889 nu au avut un efecte semnificative asupra acestui gen de exploatare, iobagia fiind înlocuită cu munca pentru datorii. Industria cunostea un progres lent, care a fost accentuat de-abia la sfârsitul secolului. Principalele sectoare ale acestei ramuri erau industria extractivă și prelucrarea lemnului.
În ceea ce priveste structurile sociale, țarănimea constituia grupul dominant, din punct de vedere numeric. În acelasi timp, însă, puterea politică se afla în mâinile marilor proprietari, care controlau domeniul agricol, și a marii burghezii, care controla industria, finanțele și băncile.
O categorie mai redusa, dar în plina dezvoltare era cea a muncitorilor industriali. Acestia proveneau din rândurile țărănimii ruinate care migrase la oraș, și a mestesugarilor sărăciti din mediul urban. Viata lor era deosebit de grea, datorită introducerii lente a mașinismului, a zilei de lucru de 12-14 ore, a lipsei repausului duminical, a unei legislații ocrotitoare a muncii, a salariilor mici, a angajării de femei si copii și a condițiilor de muncă dificile
După revoluția pașoptistă care este considerată de Roller fundamentul luptei împotriva claselor exploatatoare, lupta împotriva exploatatorilor va fi continuată de muncitorime și de țărani. Muncitorii vor înființa în 1872 „Asociația lucrătorilor din România” al cărei țel era „să înfrățească muncitorimea în politica pe care hotărăște să o ducă contra a tot ce e rău și vătămător muncitorimii”. Deasemenea mai apar și așa-numitele cercuri revoluționare, cu ajutorul cărora se propagă ideile parte din cercurile democratice și narodnice din Rusia la care aderă și muncitorii.
Acești narodnici erau defapt un grup de emigranti ruși și basarabeni, prigoniti de autoritatile tariste, între care se remarcau Constantin Dobrogeanu-Gherea (Solomon Katz), Nicolae Zubcu-Codreanu și dr. N. Russel.
Așadar, primii socialişti organizaţi din România proveneau din Rusia. Ei au început prin să scoată ziare şi să se ocupe cu propaganda. În 1881 Constantin Dobrogeanu Gherea a lansat revista Contemporanul, copiată după publicaţia rusească cu acelaşi nume.
Pe fondul dezvoltării sectorului industrial prin extinderea rețelei de căi ferate, modernizarea porturilor, apariția unor noi ramuri industriale a crescut și numărul muncitorilor.
Motiv suficient pentru Mihail Roller de a aminti și grevele mucitorești care au avut loc în ultimii ani ai secolului al XIX-lea odată cu răspândirea marxismului.
Asimilarea socialismului marxist la nivelul clasei muncitoare a condus la apariţia Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (1893) al cărui program prevedea: „lupta pentru votul universal, egal și direct pentru supușii României ce au trecut de 20 ani, fără deosebire de sex, religie și rasă. Pentru egalitatea condițiilor juridice și politice ale femeilor cu ale bărbaților; pentru dezvoltarea școlilor profesionale și agricole; pentru libertăți democratice, repaos duminical ziua de lucru de 8 ore, asigurări sociale,etc. Programul partidului nu amitea nimic de lupta împotriva exploatării capitaliste și nici nu prevedea lichidarea proprietății moșierilor asupra pământului
Cauza pentru care programul Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România nu cuprindea aceste prevederi este burgehezia infiltrată în rândurile membrilor partidului. Aceste elemente burgheze din partid purtau numele de „generoși” și care datorită inexistenței unor organizațiuni sindiacale care să cuprinda masele muncitorești au reușit conform spuselor lui Roller „să înfrâneze dezvoltarea luptei clasei muncitoare și a tărănimii”, iar prin trecerea lor în Partidul Liberal ei au încearcat să lichideze complet partidul.
Deși muncitorii români aveau un partid care să-i reprezinte numărul lor nu era prea mare, aceștia nefiind capabili să-l susțină. Astfel gruparea liberală din conducrea partidului a fuzionat cu PL. În perioada 1895 - 1899 Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România a avut un singur deputat în parlament (Vasile G. Mortun)
1. Mihai Roller- Istoria R.P.R . Manual pentru învățământul mediu, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1952
2. ALEX MIHAI STOENESCU, Istoria loviturilor de stat în România1821-1999,vol.2 Eşecul democraţiei române, Ed. Rao, 2010
3. 110 ani de social- democrație în România, Consiliul Național al PSD, București, 2003
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
