Împăratul Tiberius Ii

Tiberius II (578-582) s-a aratat binevoitor fata de monofizism. Avand o atitudine dezaprobatoare fata de persecutarea acestora.

Il indemna pe patriarhul deosebit de zelos sa nu se asemene cu Diocletian. Insa permitea Bisericii sa se rafuiasca in modul cel mai crud cu evreii, cu donatistii si nu numai. Cu aceasta ocazie imparatul adauga vistieriei statului averile acestora.

Tulburarile produse de neintelegerile doctrinare il sileau pe acest imparat destul de rabdator si bland sa recurga la masuri drastice si chiar la executii. Eutihie si Tiberius II au avut o relatie destul de cordiala. Eutihie proorocise lui Tiberius, pe vremea cand acesta era comite ca va ajunge imparat, ceea ce s-a si intamplat.

Cu putin timp inainte de moartea patriarhului, Tiberius a fost chemat de acesta care i-a spus ca nu va mai trai mult dupa mutarea sa la cele vesnice. In noaptea care a urmat Duminicii Tomei din anul 582 patriarhul a murit. La 14 august, in acelasi an, si-a dat obstescul sfarsit si imparatul (Theophanes spune ca s-a otravit cu pomusoare), dupa ce, in ajun i-a transmis lui Mauricius puterea deplina.

Mauricius a adus la curte, foarte multe rude ale sale, oferindu-le diverse posturi. Printre astfel de protejati se numara si un episcop, Diocletion cu numele.

De epoca sa se leaga disputele cauzate de luarea titlului de ecumenic de catre patriarhul de atunci al Constantinopolului, Ioan IV Postitorul. Acesta din urma devenise patriarh in urma mortii lui Eutihie. Barbat aspru cu trupul sau (manca si dormea putin, cu genunchi lipiti de piept; intr-o anume perioada a vietii sale nu a baut nimic timp de sase luni), Ioan a trezit atat de mult admiratia basileului, incat la moartea sa, Mauricius si-a insusit patul in care dormea sfantul si se culca in el, nadajduind ca asa va castiga vreun har. Patriarhul, cu permisiunea basileului, si-a luat, in anul 588, cu ocazia unui sinod care a trebuit sa analizeze acuzatiile (care au fost dovedite nejustificate) aduse patriarhului Grigorie al Alexandriei, titlul de ecumenic. Chiar daca acesta era onorific, faptul a starnit o reactie adversa din partea papei Pelagiu (578-590). Urmasul acestuia, papa Grigorie cel Mare (590-604) a protestat vehement impotriva acestei actiuni a partiarhului Ioan. A scris acestuia ca titlul este diabolic si blasfemator, caci prin el episcopul de Constantinopol se substituie lui Hristos care singur este episcop ecumenic. Nici protestele catre imparateasa Constantina, sotia lui Mauricius, nici scrisorile catre ceilalti patriarhi din Rasarit carora papa le cerea sa respinga acest titlu nu au schimbat situatia cu ceva. Sprijinit de imparat, Ioan s-a numit in continuare patriarh ecumenic. De asemenea, titulatura a fost pastrata si de succesorul sau, Chiriac (596-606) si de la acestia de catre toti ierarhii care au pastorit pe scaunul intemeiat de Sf. Ap. Andrei. Doar tiranul imparat Focas (602-610), a interzis in anul 607 patriarhului Toma I (607-610) sa ...