Forme de pregătire militară a populației, experiența de luptă

Poporul roman, greu si des incercat de-a lungul istoriei sale, si-a faurit o bogata experienta de lupta si a acumulat un valoros fond de idei teoretice si practice privind apararea pamantului stramosesc. Cand imprejurari potrivnice s-au ivit, el s-a ridicat intotdeauna la lupta cu arma in mana pentru apararea dreptului sacru la o viata libera si independenta. Inca inainte de unirea Moldovei cu Tara. Romaneasca, se propunea adoptarea unui sistem unitar, care sa ingaduie ca tot romanul sa f ie dator a servi armata si in care, pe langa armata permanenta, sa poata fi mobilizate, in momente critice, o armata de, rezerva si gloatele, ceea ce insemna de fapt grosul populatiei tarii. Continuitatea unor asemenea idei s-a remarcat prin opiniile exprimate, ca si prin unele masuri ce au fost puse in practica la putin timp dupa constituirea statului roman modern. Revista Carpatilor sublinia in 1861, intr-un articol intitulat: Instruirea nationala, necesitatea organizarii rezervelor nationale si a introducerii imediate a unei instructiuni militare in toate clasele sociale. In cazul unei agresiuni, toti cetatenii erau datori sa se ridice in apararea tarii, deoarece, dupa opinia autorului, armata permanenta nu putea sa reprezinte decat avangarda fortei de rezistenta, adevarata putere armata a tarii urmand sa o constituie masa poporului. Cezar Bolliac, largind conceptul apararii patriei prin inarmarea poporului, scria in ziarul Romania ca imperativul acelor vremi impunea armarea generala a tarii, prin armia regulata si permanenta, prin militie si prin armarea satelor. Adept al principiului natiunii armate, domnitorul A. I. Cuza a facut eforturi pentru a se da curs nenumaratelor initiative menit, pe de o parte, sa duca la crearea unei armate regulate puternice, iar, pe de alta parte, a unui sistem militar care sa permita participarea poporului la lupta. La 7 februarie 1864 Adunarea Legislativa a votat Legea pentru organizarea puterii armate a Romaniei. Conform prevederilor articolului 1 al acestei legi, alaturi de armata permanenta, de unitatile nepermanente de dorobanti si graniceri deja existente urmau sa ia fiinta si alte formatiuni: garda oraseneasca, militia reactiva (organizata pe trei categorii de varsta) si gloatele. Ultimele doua categorii erau considerate ca o forta puternica pe langa armata permanenta si trupele de graniceri si dorobanti, forta care sa poata fi instruita, in manuirea armelor la un timp dat si organizata asa incat chemarea lor sub arme sa poata fi o realitate practica. Privita in mare, aceasta structura a armatei ar fi asigurat, dupa cum se exprima istoricul A. D. Xenopol, o pregatire armata a poporului din crestet pana in talpi. Proiectul de lege nu a fost insa sanctionat de Cuza, retinerea domnitorului fiind justificata de protestul Austriei si mai ales al Portii otomane, nemultumite de o legislatie orientata spre intarirea sistemului militar romanesc. In al doilea rand, intentiilor lui A. I. Cuza de a ...