Premisele formarii statelor medievale romanesti. Odata cu desavar?sirea procesului de formare a poporului roman si a limbii romane (secolele VIII-IX) in istoria ce se scria in spatiul Carpato-Danubian-Pontic incepe o noua etapa -constituirea statelor medievale romanesti.
Formarea statelor medievale romanesti este, in primul rand, rezultatul actiunii mai multor factori interni: formarea relatiilor feudale, necesitatea protejariii averii acumulate de diferitele paturi sociale, a reglementarii relatiilor dintre aceste paturi, a apararii cailor comericiale internationale care strabateau spatiul romanesc si a centrelor de comert intern (iarmaroace, asezari orasenesti), a valorificarii economice a noilor terenuri etc.
Premisele interne au fost favorizate de anumite imprejurari externe. Astfel, in perioada care a urmat dupa invazia tatarilor din 1241 a fost lichidata pentru o vreme hegemonia regatului maghiar la sud si est de Carpati, ceea ce a permis formatiunilor statale romanesti din aceasta zona sa evolueze spre intarirea propriei organizari interne si extinderea lor teritoriala.
Constituirea statelor medievale romanesti a decurs in cateva etape: unificarea teritoriala, formarea structurilor sociale, a institutiilor centrale statale de guvernare si obtinerea independentei, recunoscuta de tarile vecine.
Procesul de formare a statelor romanesti si-a gasit expresie in formula acceptata de istorici despre evolutia societatii romanesti de la sat la stat. Aceasta formula explica esenta procesului care a avut la baza consolidarea obstei satesti (in frunte cu juzi sau cnezi) ca forma initiala de organizare sociala si autoadministrare in perioada de dupa retragerea legiunilor romane din Dacia.
Interesele comune de aparare si de valorificare a terenurilor agricole serveau drept baza pentru unirea mai multor obsti in uniuni de obsti cu o capetenie unica in frunte, numita voievod, cnez, ban. Uniunile de obste se numeau "tari" (din latinescul-terra). Marele istoric roman Nicolae lorga a numit aceste "tari"- Romanii populare, in izvoarele istorice straine ele se mai numeau Vlahii, adica tari ale romanilor, deoarece strainii, dupa cum am demonstrat deja (vezi capitolul 5) ii numeau pe romani "vlahi", cu diferite derivate ale acestei denumiri. Istoricii au atestat circa 20 de asemenea "tari", care acopereau intreg spatiul locuit de romani. Romaniile populare erau, astfel, formatiuni teritorial-politice incipiente si prezentau o forma de organizare teritorial-administrativa autonoma in conditiile lipsei unui stat unitar.
Necesitatile de aparare in fata incursiunilor razboinice ale migratorilor au dus la aparitia unei forme mai avansate in comparatie cu uniunile de obsti. Acestea erau voievodatele, cnezatele si banatele, formatiuni, ce intruneau cateva uniuni de obsti, avand in frunte un cneaz, voievod (din slava-conducator de oaste), un ban etc. Faptul ca aceste formatiuni erau preponderent numite in termeni slavi, permite de a conchide ca constituirea lor s-a produs in perioada asimilarii elementului slav la nord de Dunare in secolele VII-VIII.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
