Dacia organizarea militară tip tribal a comunităților mici

Factorul militar in zona carato-danubiana a aparut ca o componenta a modului in care omul isi alegea vatra de locuire in asa fel incit aceasta sa ii asigure conditii de existenta cit si de aparare a comunitatii respective. In acest scop au fost locuite cu preponderenta acele zone in care insasi natura lor oferea oamenilor avantaje eventual aceasta amplificand potentialul defensiv, cel mai adesea prin santuri. In aceasta perioada de inceput a civilizatiei locale nu existau institutii ostasesti propriu-zise, oamenii munceau si traiau in comun, bucurandu-se de aceleasi drepturi si indatoriri, fara o categorie speciala care sa indeplineasca si o slujba militara, uneltele servindu-le adesea si de arme. Ca oameni ai pamantului, autohtonii au trecut de timpuriu la constructia de asezari de diferite tipuri, de la simple sate si mici asezari rurale situate langa ape, in vai, pana la unele centre mai dense situate pe inaltimi greu accesibile.

Locuitorii Daciei din epoca bronzului formau un popor de tarani care aveau ca preocupare principala agricultura, erau unitari etnic din punct de vedere cultural dar politic erau impartiti in numeroase clanuri autonome, fapt care si-a pus amprenta si pe organizarea militara. Primele organizari militare au fost infaptuite in perioada in care triburile daco-gete se constituiau pe baza inrudirii. Fiecare trib alcatuia un organism ostasesc, formand un gen de unitate independenta cu un efectiv variabil in functie de numarul populatiei din care se compunea, cu deosebire din numarul celor in stare sa poarte arme. Oastea unei astfel de uniuni de sate (trib) era compusa din cetele familiilor si satelor apartinatoare, fiind comandate de capii acestora si veghea de regula la apararea perimetrului teritorial care ii apartinea. Conducerea militara era asigurata de un sef, care era in acelasi timp si unul din cei mai buni luptatori, el bucurandu-se de o autoritate aparte. Atunci cand fortele mai multor triburi se uneau ocazional sef devenea cel mai apreciat de masa populatiei, intotdeauna cel care intrunea calitati organizatorice de exceptie si insusiri militare deosebite. Organizarea militara de tip tribal si indeosebi amenajarile genistice facute au avut o insemnatate deosebita pentru intreaga existenta si lupta a poporului geto-dac. Tipologic si tehnic, fortificatiile care serveau in actiunile de aparare pe caile de acces spre incinta asezarilor, s-au constituit intr-un sistem defensiv specific pe care geto-dacii l-au perpetuat si perfectionat astfel incit pe timpul lui Burebista intregul areal dac era impanzit de multe secole, de asezari intarite.

Organizarea militara si-a largit considerabil cadrele odata cu trecerea la o noua etapa de dezvoltare politico - economica si administrativa odata cu unificarea triburilor. Strangerea legaturilor economice si militare intre triburi a dus la formarea unei constiinte etnice si lingvistice largi creand premisele formarii statului dac. Interesele comune si necesitatea apararii ...