Cruciadele

In secolul al XI-lea tarile europene erau in plina dezvoltare. Populatia a crescut si s-au extins teritoriile cultivate. A crescut importanta oraselor si a comertului la toate nivelele societatii de la taranime pana la cavaleri toata lumea aspira la o libertate mai mare si dorea mai mult pamant. In plus, oamenii erau mult mai credinciosi si traiau cu frica chinurilor ce ii asteptau pe lumea cealalta. De cate ori cineva facea un pacat mare, se ducea in pelerinaj la mormantul unui sfant, ca sa-si ispaseasca pacatul. Unii mergeau tocmai la Ierusalim, la mormantul Mantuitorului.

Ierusalimul se afla de multa vreme in mainile arabilor musulmani, acestia fiind oameni civilizati care nu deranjau cu nimic pe pelerinii care veneau sa se inchine la mormantul sfant. Dar arabii au fost supusi de un neam de turci care s-au facut apoi si ei musulmani. Vestea s-a raspandit in toata lumea; diferiti calatori povesteau ca pelerinii sunt prinsi si pusi la chinuri, ca bisericile crestine au fost batjocorite si daramate si ca necredinciosii vor sa distruga si mormantul Mantuitorului.

Din aceasta cauza, in lumea apuseana s-a starnit o mare fierbere. Toti cereau, saraci si bogati, sa porneasca impotriva paganilor ca sa elibereze tara unde a patimit Mantuitorul.

Dar lumea era bucuroasa sa mearga la razboi si din alte motive. Nobilii, care n-aveau alta meserie decat razboiul, erau dornici de lupta si sperau sa se imbogateasca in tarile mohamedane. Oamenii de rand, care acasa mureau de foame, si indurau toate cruzimile stapanilor lor nobili, sperau sa-si poata face pe acolo un rost de oameni liberi.

Tuturor care mergeau la aceste razboaie sfinte li se promitea, de catre papa, iertarea pacatelor. Cine pleca la acest razboi, isi punea o cruce de postav rosu pe brat si se numeau cruciati.

cruciada a IV-a, care a cucerit Constatinopolul de la Bizantini.

Cruciada I-a. Spre sfarsitul secolului increderea in fortele proprii al Europei Occidentale crescuse intr-o asemenea masura incat domnitorii ei s-au considerat in stare sa porneasca expeditii militare de anvergura mai mare, ceea ce a rezultat prima cruciada din 1096, pusa la cale de papa Urban al II-lea. Cavalerii (o suta de mii) au pornit spre bazinul estic al Marii Mediterane cu scopul de a recuceri Pamantul Sfant de la musulmani. Cruciatii au trecut prin Asia Mica, hartuiti de turci, chinuiti de foame si de sete; dupa un drum greu, care a durat doi ani de zile, au ajuns, in sfarsit, in fata Ierusalimului. Din acestia mai ramasese doar 30-40 de mii. La vederea orasului sfant, au cazut cu totii in genunchi si udau pamantul cu lacrimi de bucurie.

Dupa un asediu de cinci saptamani, crestinii au patruns in oras printr-o spartura facuta in zid dupa care a urmat un macel ingrozitor care a tinut o saptamana.

Cruciatii au organizat pamantul cucerit dupa sistemul feudal din apus, si au pus in fruntea regatului pe conducatorul cruciadei, Godfred de Bouillon. Dupa aceea cruciatii au plecat acasa ...