Austria și unirea principatelor române

Ideea unirii celor doua tari era vehiculata de cativa zeci de ani, verificandu-se in practica adevarul cuvintelor lui Mihail Kogalniceanu din programul Dorintelor Partidei Nationale in Moldova, ca Unirea ei cu Muntenia nu reprezenta altceva decat ,,cheia de bolta, fara care s-ar prabusi tot edificiul national". Procesul acesta firesc al unirii tarilor romane, a continuat insa sa fie stanjenit de politica marilor imperii europene.

Una din aceste puteri europene care s-a opus constant ideii de unire a fost Austria. Imediat dupa infrangerea revolutiei din 1848-1849, masurile luate de Marile Puteri, au aratat pericolul pe care il reprezenta nu unirea celor doua principate in sine, ci insasi ideea de unire. Sistemul de conferinte declansat in urma Razboiului Crimeii (1853-1855) au pus in evidenta lupta diplomatica dintre Puterile europene si mai ales opozitia pe care a demonstrat-o Austria pe parcursul celor patru ani de la Congresul de la Viena din 1855 si Conferinta de la Paris desfasurata in aprilie 1859 unde se recunostea Unirea Principatelor Romane.

Declansarea Razboiului Crimeii care avea in centru Turcia si Rusia a oferit Austriei posibilitatea afirmarii politicii duplicitare in care Moldova si Muntenia trebuiau ocupate asa cum se intamplasera cu Transilvania, Banatul si Bucovina .

Ideea Unirii cucerise in opinia publica europeana un loc bine conturat inca din timpul Conferintei de la Viena din martie 1855. Prin vocea lui Bourqueney, Franta propunea unirea ca o masura de extragere a principatelor de sub influenta Imperiului Otoman, invocand cu acesta ocazie preconizari din Regulamentele Organice, idee pe care in opinia ministrului francez o sustineau si romanii . Cu aceasta ocazie ministrul de externe al Austriei, Boul Schauenstein, sustinea ideea dezbaterii acestei probleme numai cu consimtamantul portii ca putere suzerana . Desi nu se lua nici o hotarare in privinta principatelor, unirea nu a fost respinsa, recunoscandu-se valabilitatea principiului si mai ales ca aceasta dobandea o recunoastere formala si oficiala intr-un for european, ca problema internationala cu o solutie national-romaneasca.

Solutionarea actiunilor antiunioniste pentru Austria a fost realizata pe mai multe cai, cele mai importante fiind directa implicare a consulului general al Austriei la Iasi, Godel Lannoy in problemele interne ale Moldovei, presiunea exercitata de internuntiul Curtii vieneze de la Constantinopol, Prokesh-Osten, asupra Imperiului Otoman, buna colaborare cu Anglia, incercarea de dominare a relatiilor dintre statele riverane Dunarii prin crearea unei probleme artificiale a ,,chestiunii Dunarene" pe care Austria o dorea controlata dintr-o singura directie etc.

Din punct de vedere intern problema unirii parea unilaterala, Petre Bals un antiunionist convins vazand in unire un soi de scapare spre bogatie: ,,parca tati moldovenii au inebunit. Tati acei care n-au nimica, vroesc Unire" . Opinia lui Bals era intarita de Michail Czajkowski (Sadak Pasa), care in mai 1857 vedea in cele doua principate ca unirea reprezenta ,,un cuvant, un sentiment politic, care este la ordinea zilei, atat in Valahia cat si in Moldova" . Dupa Conferinta de pace de la Paris din 1858 reprezentantul Frantei in Comisia trimisa pentru supravegherea alegerilor pentru Adunarile Ad-Hoc din 1857, Talleyrand-Perigord vedea unirea ca ,,aripile unei mori de vant, care se invartesc, se invartesc fara sa puna in miscare piatra de moara" . Manevrele Austriei si-au spus cuvantul in opinia reprezentantului francez trimis in principate.

Atitudinea Austriei in privinta Unirii a oscilat de la mentienerea separarii celor doua principate pana la anexiunea integrala a Moldovei si Munteniei. Ministru de externe, Boul, sugera lui Francisc Iosef unirea celor doua tari sub ducele de Modena, care practic ar fi insemnat infeudarea celor doua tari . Insusi Prochesh Osten vedea in aceasta problema ,,un nou Piemont" . Mai tarziu, in 1858, imparatul Austriei va incerca chiar propunerea unei uniri a Principatelor Romane in cadrul Imperiului Habsbusgic! De-a lungul perioadei tratate s-a remarcat scaderea intensitatii actiunilor de anexiune in favoarea unei miscari antiunioniste. Solutia gasita de Austria era de fapt una cu puternice aspecte economice. Ideea unirii nu facea parte din proiectul Austriei, ea dovedindu-se una din cele mai inversunate impotriva unirii. Invecinandu-se cu Principatele si silita de cursul marelui fluviu sa-si intinda influenta spre rasarit, Austria se straduia sa realizeze un fel de invazie economica asupra acestor tinuturi . Profesorul american T.W.Riker arata ca toate masurile erau menite sa desavarseasca cucerirea economica a acestei regiuni, deoarece fie ca era vorba de infiintarea unei banci, de construirea unei cai ferate sau de incurajarea navigatiei pe Dunare, Austria se astepta sa aiba de fapt monopolul acestei intreprinderi . Austria sustinea separatia datorita influentelor comerciale in zona; Unirea ar fi constituit un stat mai greu de dominat economic, un obstacol in calea tendintelor de expansiune rasaritene .

***Documente privind Unirea Principatelor, Vol. II, Rapoartele Consulatului Austriei din Iasi (1856-1859), ed.Dan Berindei, Ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1859

***Istoria Romanilor, ed. Academia Romana, Vol VII(1-2), coordonator D.Berindei, Platon, Gh., Bucuresti, 2003

Barbulescu.M, Deletant,D., Hitkins,K., Papacostea,S., Teodor,S, Istoria Romaniei, Ed.Corint.2003

Boicu,L., Diplomatia europeana si triumful cauzei romane (1856-1859), Ed.Junimea, Iasi, 1978

Boicu,L., Unirea Principatelor Romane in dezbaterea forurilor internationale (1855-1859), in Unirea Principatelor si Puterile Europene, Ed. Academiei RSR, ,Bucuresti, 1984

Ciachir,N., Marile Puteri si Romania 1856-1947, Ed.Albatros, Bucuresti, 1996

Constantiniu, Florin, O istorie sincera a poporului roman, Ed.Enciclopedica, Bucuresti, 1997

Corivan,N., Relatiile diplomatice ale Romaniei de la 1859 la 1877, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984

Musat,M., Pozitia marilor puteri fata de Unirea Principatelor, in Unirea Principatelor si Puterile Europene, Ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1984

Riker, T.W., Litt Oxon,D., Cum s-a infaptuit Romania. Studiul unei probleme internationale(1856-1866), traducere Alice L.BadescuEd Alfa, Iasi, 2000