Asemănări și deosebiri între cele două modele politice

Previzualizare referat:

Extras din referat:

In urma indepartarii regalitatii conducerea Atenei era exercitata de Colegiul celor 9 Arhonti alesi din randul Eupatrizilor. Arhontele Dracon elaboreaza primele legi scrise in anul 621i. Hr. prin care ingradeste abuzurile aristrocratiei. Reformele Arhontelui Solon constau in eliberarea sclavilor de datorii, inlocuirea oligarhiei cu timocratia, infiintarea sfatului celor 400 (Bule), tribunalului poporului (Heliaia) si cresterea rolului Ecclesiei (Adunarea poporului) in anul 594i. Hr. Clistene imparte statul in 20 triburi si deme amestecand categoriile sociale, mareste sfatul Bule la 500, Ecclesia devine organ suprem, instituie Colegiul celor 10 strategi si introduce ostracismul pentru a impiedica uzurparea puterii politice. Urmeaza secolul de aur al Atenei in timpul lui Pericle, daca inaintea sa Arhontii domneau doar un an, el a ramas la conducerea statului din 443 pana in 429 i. Hr. Pericle desavarseste democratia ateniena, toti cetatenii sunt egali in fata legii iar saracii primesc slujbe pentru care sunt platiti.

Cetatea Sparta, intemeiata de dorieni pe valea raului Eurotas, era organizata dupa legile atribuite de traditie conducatorului mitic Lycurg. Institutiile politice ale Spartei erau : diarhia, conducerea impartita intre doi regi cu puteri egale ce provineau din doua familii diferite (Agiazii si Eurypontizii), gerusia, sfatul batranilor si Apella, adunarea poporului. Colegiul celor 5 efori controla activitatea publica si privata si veghea la respectarea traditiilor si legilor. Sparta era un stat aristrocratic cu un pronuntat caracter militar.

In Sparta regulile cetatii erau atribuite unui legiuitor mitic Lycurg in timp ce primele legi ateniene au fost scrise de arhontele Dracon. Prin aceste legi dar si prin reformele urmatorilor conducatori atenieni democratia a fost adusa in stat la cel mai inalt nivel in timpul lui Pericle. In secolul de aur al Atenei toti cetatenii erau liberi si egali in fata legii, fiecare persoana cu exceptia femeilor, metecilor si sclavilor putea participa la viata politica. Intre timp, in Sparta, pentru ca un om sa fie considerat cetatean trebuia sa aiba pamant, sa se poata echipa singur pentru a participa la apararea cetatii si sa ia parte la adunarea cetatii ca membru al adunarii poporului. Totusi ca si in Atena, femeile, strainii si sclavii nu aveau voie sa participe la viata politica. Spartanii aveau drept de viata si moarte asupra hilotilor, populatiile cucerite, acestia putand fi vanduti, trebuind sa-si dea o parte din produsele din recolta proprie si fiind obligati sa participe la razboaiele spartanilor construind fortificatii si transportand bagaje si arme. In felul acesta singura ocupatie a spatanilor era reprezentata de razboi, restul muncilor fiind efectuate de hiloti. Spre deosebire de ei atenienii isi realizau singuri indeletnicirile obstesti, om nefolositor fiind considerat barbatul fara activitate obsteasca, chiar si saracii atenieni avand drept la o slujba platita.

Modelele de ...

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Asemanari Si Deosebiri Intre Cele Doua Modele Politice
    • Referat.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Nota:
9/10 (3 voturi)
Anul redactarii:
2007
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
3 pagini
Imagini extrase:
2 imagini
Nr cuvinte:
802 cuvinte
Nr caractere:
4 543 caractere
Marime:
10.21KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Gimnaziu
Tip document:
Referat
Materie:
Istorie
Predat:
la gimnaziu
Sus!