Arta și arhitectura egipteană

Arta egipteana impresioneaza in primul rand prin surprinzatoarea sa modernitate. Il impresioneaza mai putin pe contemporanul cu preferinte pentru estetica baroca, romantica sau realista; in schimb il va entuziasma pe devodatul artei clasice sau a celei parnasiene.

Caci arta egipteana este o arta de mare demnitate si distinctie. Este ermetica, inchisa oricaror sugestii venite din partea artei altor tari, pastrand un aer de profunda solitudine. Nu tine deloc sa emotioneze, este cea mai impersonala din intreaga arie culturala antica orientala. Afisand o vizibila mandrie dar lipsita de aroganta sau de duritate este profund umana tocmai prin marea ei simplitate. Viata ei se comunica privitorului in mod direct si net, din gestul natural si din atitudinea exacta a personajului uman reprezentat. Un personaj a carui rigiditate creata de poza sa solemna, conventionala, nu deranjeaza.

Arta egipteana este dominata de ideologia religioasa si de cea monarhica. Aceasta situatie ii impune artistului stilul solemn si respectarea traditiei. Solemnitatea si conservatorismul acestei arte aveau rolul de a reclama privitorului un sentiment de respect fata de autoritatea constituita. Nu se putea deci vorbi de o autonomie a artei, de o arta dezinteresata, generata de intentii pur estetice, care sa propuna opera creata unei contemplatii directe estetice.

Artistul trebuie sa ilustreze o idee religioasa sau politica; sa comunice privitorilor un sens care i-a fost dinainte stabilit, comandat, impus. Arta lui nu tine atat sa reprezinte, cat sa simbolizeze. Arta devine astfel o hieroglifa, al carei sens ascuns este stabilit dinainte.

Totul in arta egipteana este dictata de ideea de continuarii existentei si dupa moarte. Ideea lumii de dincolo va fi aceea in functie de care si in jurul careia se va organiza aproape intreaga arta egipteana. Fara insa ca imaginea acelei lumi de dincolo sa aiba nimic intunecat, dezolant, macabru. Arta egipteana nu sta cum gresit se sustine uneori sub egida mortii. Egipteanul nu este obsedat de ideea deprimanta a mortii, ci arta sa este o senina intelegere a mortii conceputa ca o continuare fireasca a vietii. In Egiptul antic moartea nu este definitiva. De aceea, monumentele funerare egiptene sugereaza si glorifica eternitatea.

Cea mai veche forma de arhitectura funerara este mastaba, - o constructie masiva de caramida sau de piatra ridicata deasupra unui mormant, sapat adanc in pamant (un put vertical in care este depus sarcofagul si obiectele funerare indispensabile, put care apoi este zidit si umplut cu pietre si pamant). In mastaba se afla exact deasupra mormantului o capela in care se celebrau riturile funerare, mobilata cu o masa pentru ofrande; alaturi era o stela (pictata sau gravata), in dosul careia se afla coridorul (in araba: serdab), zidit, continand statuile defunctului. Acesta comunica prin statuile care il reprezentau cu familia sa care, prin niste ferestruici mici, ii aducea ofrandele si ...