Anglia regalitate și comunitate

In secolele 13 si 14, istoria insulelor britanice era zbuciunata. Puterea engleza crestea si slabea, Scotia devenise cu adevarat independenta, feudalismul s-a prabusit, iar Moartea Neagra era necrutatoare.

In ciuda inteligentei si energiei sale, regele John (1199-1216) a esuat in aproape toate incercarile pe care si le propusese. In 1214, lupta de la Bouvines i-a spulberat ultimele sperante de a recupera Normandia si i-a incurajat pe marii Lorzi ai Angliei sa se opuna conducerii sale autocratice. Acestia erau susfinuti de Biserica Engleza si de Orasul Londra. Regele John, parasit fiind, a sosit la Runnymede in 15 iunie 1215, unde a semnat lista cu revendicarile baronilor, care s-a aflat la baza Marii Carte, sau Magna Carta.

Unul dintre cele mat cunoscute documente istorice, Magna Carta, era considerat in mod traditional principala declaratie a drepturilor si libertatilor englezilor. Intentia cu care a fost scrisa a fost mai modesta, de vreme ce aceasta era in fond un acord feudal care continea diferite prevederi de lege, obiceiuri si privilegii, pe care regele John promisese sa le respecte. Drepturile stipulate in Magna Carta (de exemplu, dreptul de eliberare din arest ilegal si intemnitare) nu erau valabile pentru intreaga populatie, ci doar pentru nobili.

Totusi, Carta prevedea faptul ca regalitatea trebuia sa se supuna legii si sa actioneze cu consimtamantul comunitatii.

Insa, in ciuda existentei Magnei Carta, relatiile regalitatii cu comunitatea si in special cu marii Lorzi au fost foarte instabile in urmatoarele cateva secole. Regele John a preferat sa ignore concesiile pe care fusese fortat sa le faca si, prin urmare, a izbucnit un razboi civil sangeros. Moartea neasteptata a lui John a usurat restabilirea ordinii sub conducerea fiului sau, in varsta de noua ani, care a devenit Regele Henric al III-lea (1216-72). Ajuns la maturitate, incompetentul Henric al III-lea a provocat multe nemultumiri, deoarece favoriza pe ministrii si servitorii straini si permitea ca taxele papale sa fie impuse populatiei din regat.

Atat magnatii, cat si Biserica Engleza s-au opus cu inversunare regelui, care a fost obligat sa se supuna pen?tru un timp supravegherii baronilor.

Aceasta a creat un precedent important cand s-a declansat o criza si mai grava. In 1254, Henric a acceptat tronul Siciliei pentru fiul sau mai mic Edmund, iar in 1257 a sprijinit campania fratelui sau Richard pentru a fi ales imparat al Sfantului Imperiu Roman. Ambele actiuni au implicat mari obligatii financiare, pe care supusii lui Henric trebuiau sa le suporte fara nici un beneficiu pentru ei insisi. In consecinta, a izbucnit imediat o miscare protestatara.

Nobilimea si-a gasit un lider remarcabil, pe Simon de Montfort, Contele de Leicester, avand si sprijinul Bisericii Engleze. Pus in fata unei asemenea opozitii formidabile, Henric a cedat. Prin Prevederile de la Oxford (1258), a fost de acord sa guverneze cu ajutorul unui Consiliu de Cincisprezece, ales de ...