Alexandru cel Mare

Flavius Arrianus, descendent al unei familii aristocratice care dobandise cetatenia romana s-a nascut in anul 95 e.n. Dupa anul 130 e.n a ajuns in cea mai inalta etapa a carierei sale , aceea de consul suffectus. A fost numit guvernator al Cappadociei de catre Hadrian iar dupa moartea acestuia s-a retras la Atena unde a primit cetatenia si chiar functia de arhonte eponim in anul 147 e.n. Aceasta este perioada in care s-a dedicat scrisului si una din lucrarile sale care a avut sansa sa se pastreze, este cea intitulata Expeditia lui Alexandru cel Mare in Asia, scrisa 5 secole mai tarziu dupa derularea evenimentelor.

Lucrarea este cea mai documentata si mai corecta istorie a lui Alexandru Macedon, in prefata careia autorul a subliniat ca va consemna cu vrednicie doar ceea ce concorda din cele scrise de Ptolemaios, urmas regal al lui Alexandru si Aristobulos - istoricul expeditiei; totodata el mentiona in continuare, ca atunci cand apar neconcordante, alege versiunea care pare cea mai verosimila, luand desigur in discutie si alte informatii furnizate de alti autori, precum si pasaje din jurnalul de zi al expeditiei greco-macedonene.

Arrianus a consemnat in continuare orientarea filopersana a lui Alexandru, citand ca argumente in acest sens asumarea titlului de succesor al Ahemenizilor, dorinta de a razbuna moartea lui Dareios, adoptarea portului persan, adoptarea ritualului ingenuncherii si tendinta spre divinizare, casatoriile mixte sau recrutarea celor 30 000 de mii de tineri iranieni desemnati de el sub titlul urmasii mei. Aceasta tendinta de orientalizare a generat o opozitie puternica si mare nemultumire in randul armatei macedonene.

Alexandru mostenise de la tatal sau Filip, misiunea de conducator al grecilor impotriva persilor, conform ligii de la Delos. Acestia se luptau pentru Elada si scopul era acela de alipire a Asiei la lumea greceasca, nicidecum de fuzionare cu lumea orientala.

Incercarea de a adopta ritualul de prosternare in fata regelui i-a nemultumit profund pe macedoneni si pe greci, acesta fiind considerat un sacrilegiu, pentru ca era un atribut de cinstire cuvenit numai zeilor . Chiar descendenta sa din Hercules era invocata ca un contraargument in acest sens, caci se stia ca eroul nu fusese divinizat in timpul vietii. Motivele de nemultumire ale grecilor decurgeau in mod expres din faptul ca , ei se considerau cei mai liberi dintre oameni, popor care isi alegea conducatorii, invatat cu democratia, chiar daca aceasta avea limitele ei. De aceea ei calificau prosternarea in fata unui om , orice merite ar fi avut el, drept un gest rusinos. Grecii ar fi fost probabil de acord ca Alexandru sa pastreze aceasta practica umilitoare numai pentru macedoneni, facand astfel o distinctie etnica si sociala semnificativa.

Obiceiul considerat injositor al prosternarii, il mostenisera desigur persanii de la Cyrus , fiul lui Cambise, primul om caruia oamenii i s-ar fi inchinat in calitatea suprema de zeu. Initial Alexandru a incercat sa tatoneze reactia supusilor privind introducerea acestei practici, propunand o varianta usor atenuata si disimulata, ca ingenuncherea sa se faca spre altarul in care ardea flacara sfanta, simbol al vesnicei puteri mostenite de la Ahemenizi.

O indepartare de la traditiile proprii era considerata de cei din anturajul imparatului si colaborarea cu sefii locali iranieni, care, dupa ce faceau dovada fidelitatii fata de rege, erau numiti satrapi. Pastrarea vechilor structuri si promovarea membrilor aristocratiei iraniene locale, desi facuta cu prudenta, nu era vazuta cu ochi buni de catre membrii armatei sale. La fel initiativa recrutarii celor 30 000 de mii de tineri, instruiti si imbracati dupa model macedonean, creea motive de nemultumire. Alexandru dorea sa-i integreze in falanga pe acei tineri si sa-i initieze totodata in cultura greaca, dar macedonenii si grecii din armata sa, vedeau in aceasta o incercare a sa de a nu mai depinde nemijlocit de ajutorul lor.

Flavius Arrianuus, Expeditia lui Alexandru cel Mare in Asia, Cluj, 1966

Al. Suceveanu, Alexandru cel Mare, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1993

Quintus Curtius Rufus, Viata si faptele lui Alexandru cel Mare, Ed. Minerva, Bucuresti, 1970