Absolutismul

Absolutismul este forma de guvernare in care monarhul (imparat, tar, sultan, rege, domnitor) dispune integral de puterea suprema in stat, poporul fiind total lipsit de drepturi (monarhie nelimitata). Absolutismul creeaza un puternic aparat de stat, vizibil si relativ independent in raport cu clasa nobililor, dar care ocroteste si consolideaza in fapt interesele generale ale acestei clase. Apare si se dezvolta in perioada de destramare a starilor feudale si de transformare a starilor orasenesti mijlocii in clasa burgheziei moderne. In general, absolutismul, sprijinindu-se pe nobilime si folosindu-se de puterea economica a burgheziei in dezvoltare urmareste slabirea aristocratiei feudale in scopul crearii unei puteri centralizate autoritare prin lichidarea starii de destramare feudala si a luptelor nobiliare interne.

El apare in cele mai multe tari europene la sfarsitul secolului XV, ajungand sa cunoasca formele sale clasice in timpul Elisabetei Tudor (1558 - 1603), Ludovic al XIV-lea (1643 - 1715), Petru I cel Mare (1682 - 1725) s. a. Absolutismul monarhic va fi inlaturat in apusul Europei prin revolutiile burgheze din Tarile de Jos (sec. XVI), Anglia (sec. XVII), Franta (sec. XVIII). In centrul si estul Europei, absolutismul se va mentine imbracand forma absolutismului (despotismului) luminat care, prin reforme, va prelungi in timp si existenta monarhiei absolutiste, dar si a formelor feudale.

In tarile romane, un astfel de despot luminat a fost Constantin Mavrocordat care, intre 1730 - 1769, in cele 10 domnii, a intarit puterea domneasca printr-un sistem de reforme sociale, fiscale, administrative si judecatoresti.

Absolutismul sau despotismul luminat a reprezentat un curent de idei si practici politice din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, specifice mai ales monarhiilor din centrul si estul Europei. In noua conceptie de guvernare se imbinau formele feudale de guvernare cu noile idei ale filosofiei luminilor. Din aceasta simbioza a rezultat un ansamblu de reforme care a ameliorat situatia popoarelor din Europa Centrala si Rasariteana. Politica reformista se caracterizeaza printr-un ansamblu de pasuri luate de la mivelul monarhiei, concentrate in domeniul administratiei, justitiei si finantelor, pentru a consolida statul feudal prin inglobarea elementelor capitaliste.

In noua conceptie de guvernare, statutul monarhului apare schimbat. Puterea acestuia nu mai este de natura divina, ci este o delegare a puterii poporului; suveranul nu mai apare ca un trimis al lui Dumnezeu, ci ca un parinte al poporului sau.

In ciuda diversitatii formelor de manifestare, noua conceptie de guvernare are unele trasaturi comune: un absolutism centralizator, o ierarhie a functionarilor, o furie a guvernarii (concretizata prin interventia statului in economie, invatamant, religie), o conceptie unitara de guvernare.

Gandirea economica a monarhilor luminati era mercantilismul. Se urmarea o balanta comerciala activa, monarhia sprijinind ...