Din aceste documente se deduce si faptul ca liderii Marii Britanii ai acelei perioade doreau ca sefii national-socialisti sa fie executati, fara proces, in contradictie cu orice norma internationala. Cand secretarul de stat Sir Peter Grigg a spus ca activitatile din lagarele germane, precum cel de la Buchenwald, nu s-ar incadra in acuzatia de crima de razboi, Churchill ar fi spus: "sa nu ne eschivam: Himmler ar trebui impuscat pe loc in semn de respect fata de prizonierii din lagar", relateaza publicatia Haaretz .
Dar primul ministru britanic, care avea probleme grave cu bautura, nu doarea doar sangele liderilor germani ci si moartea activistului indian pentru pace Mahatma Gandhi. Churchill ar fi vrut ca Ghandi sa fie lasat sa moara daca ar fi intrat in greva foamei pe o perioada mai lunga de timp in timpul razboiului. Politicienii de la Londra nu doreau ca acesta sa initieze o campanie impotriva razboiului si a guvernului colonial, in timp ce India, colonie britanica foarte importanta pentru coroana, era amenintata de o potentiala invazie japoneza.
Ghandi a fost retinut de autoritati in august 1942 dupa ce a tinut cuvantari impotriva implicarii Indiei in razboiul contra Germaniei national-socialiste si a cerut neascultare civica fata de autoritati. Dupa multe discutii, ministrii au decis in ianuarie 1943 ca nu pot ceda public la santajul grevei foamei, dar il vor elibera formal pe Ghandi daca acesta da semne de slabire si moartea este sigura. Churchill chiar a spus ca: "il voi tine in inchisoare si il voi lasa acolo sa faca ce vrea". Ministrii l-au convins si pe Churchill sa nu aplice aceasta tactica, temandu-se ca liderul spiritual al Indiei va deveni un martir daca va muri in timpul detentiei britanice. Ghandi a fost eliberat in 1944, dar a fost asasinat in 1948, aparent de extremisti hindu, dupa declararea independentei Indiei.
Potrivit documentelor, Churchill il mai considera pe dictatorul Stalin foarte inteligent, in timp ce pe generalul de Gaulle il privea drept principala piedica in stabilirea unor relatii de incredere intre Franta si Marea Britanie
Parintii fondatori ai Uniunii Europene
Robert Schuman (1886-1963) - "Nu mai este vorba de cuvinte goale, ci de un act, un act indraznet, un act constructiv". Cu aceste cuvinte, Schuman, ministru francez de Externe, a pus temelia constructiei europene, intr-o declaratie pronuntata la 9 mai 1950, la sediul ministerului sau.
Prin acest "act indraznet" se propunea Germaniei, la doar cinci ani dupa capitularea acesteia, punerea in comun a productiei de carbune si otel, pentru a crea un spatiu pacific in Europa.
Ideea, propusa Germaniei si altor tari europene, a dat nastere Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECA), in cadrul careia s-au asociat - printr-un tratat semnat la 18 aprilie 1951, Italia, Belgia, Luxemburgul si Olanda.
Paul-Henri Spaak (1899-1972) -Fostul premier si ministru de Externe belgian, fondatorul Benelux-ului, a fost un promotor neobosit al ideii europene si un arhitect al relansarii sale, dupa esecul Comunitatii Europene de Aparare (CED).
In iunie 1955, la Conferinta de la Messina, lui i-a fost incredintata presedintia unei comisii de experti mandatati sa redacteze un raport care a servit drept baza a doua tratate: cel al Comunitatii Economice Europene (CEE) si cel al Euratom. El este unul dintre rarii socialisti din randul parintilor fondatori ai UE, care erau, in majoritate, democrat-crestini.
Konrad Adenauer (1876-1967) - Primul cancelar al Germaniei de Vest, a fost artizanul constructiei europene si mai ales al reconcilierii franco-germane. Acest crestin-democrat a semnat in numele tarii sale tratatul CECA si tratatul de la Roma, dar si tratatul de la Elysee, referitor la relatiile franco-germane.
Relatia sa de incredere
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
