Tipologia Dictatorului - Benito Mussolini

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Pentru a înţelege de ce omul politic Benito Mussolini se încadrează într-o aşa numită tipologie a dictatorului, prezentă în istoria secolului XX, este necesar să înţelegem ,atât mediul în care s-a format acesta ca om şi ca personaj politic, cât şi obiectivele ambiţioase pe care le avea pentru Italia.

Benito Amilcare Andrea Mussolini s-a născut la Predappio în Romagna, la 29 iulie 1883, într-o familie modestă, mama sa fiind învăţătoare iar tatâl fierar, ateu. Fiind încă din copilărie o fire dificilă şi răzvrătită , Mussolini termină cu greu şcoala elementară din Predappio după care urmează cursurile liceului public din Forli. După terminarea acestor studii, obţine o diplomă de institutor si se refugiază în Elveţia în 1902, pentru a se sustrage serviciului militar, unde duce o viaţă dezorganizată şi intră de multe ori în conflict cu autorităţile de acolo, în mare parte datorită comportamentului său vulcanic. În timp ce practică o serie de meserii ocazionale ( zidar, comis voiajor) începe să acumuleze printr-o manieră autodidactă o serie de cunoştinţe care îi vor fi de mare folos atunci când va deţine puterea politică.

Revine în Italia în 1904, acceptă haina militară şi devine colaboratorul iredentistului Caesare Batistti , dar este din nou expulzat datorită comportamentului său neadecvat în Austria. În 1912 devine redactor al ziarului Avanti din Milano fiind împotriva intrării Italiei într-un eventual conflict ce se putea extinde la scară mondială.

În decursul anului 1914 optica sa se schimbă, pronunţându-se în favoarea intrării Italiei în război, îşi înfiinţeaza propriul ziar : Popolo d’Italia şi hotărăşte să se înroleze pe front. Rămâne acolo un an, iar în urma unui accident suferit se reîntoarce la conducerea ziarului.

La 23 martie 1919 Benito Mussolini supranumit mai târziu Il Duce , fondează la Milano un grup de foşti combatanţi şi şomeri denumit :Fasci di commbatimento ( Fasciile de luptă). Acest grup va sta la baza constituirii fascismului ca ideologie totalitară ,dar şi la baza triumfului dictaturii mussoliniene.

Termenul “fascism” îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza

un snop de nuiele în care este înfiptă o secure, simbol al autorităţii, purtat de lictorii ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani.

Ideologia fascistă este alcătuită mai ales din respingeri precum: respingerea democraţiei, a socialismului şi a luptei de clasă, ca miscare orientată spre cucerirea puterii ,fascismul nu a fost niciodată preocupat de definirea teoretică a scopurilor si originilor sale. A construit mai degrabă instrumente ale puterii şi mai putin teorii.

Pentru fascişti, individul contează doar atât timp cât este integrat într-un sistem politic, economic sau social, astfel că partizanii acestui regim susţineau că au găsit soluţia la toate problemele cu care se confrunta Italia interbelică şi anume : înlocuierea problemelor individuale ale italienilor cu problema naţiunii. Ce însemna acest lucru? Însemna glorificarea statului şi ideea completei subordonări a individului în faţa acestuia.Statul este definit ca un tot organic în care indivizii trebuie încadraţi pentru binele lor si al naţiunii.

Mussolini declara la Scala din Milano : Totul în stat,nimic împotriva statului,nimic în afara statului.

Cauzele apariţiei fascismului au fost determinate de Primul Război Mondial, dar în mare măsură şi de criza economică ce a urmat şi s-a concretizat în : cheltuielile financiare tot mai mari, creşterea impozitelor, criza desfacerii produselor industriale, scăderea puterii de cumpărare, apariţia unui surplus

de forţă de muncă ca urmare a demobilizărilor de război.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Tipologia Dictatorului - Benito Mussolini.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
8 pagini
Imagini extrase:
8 imagini
Nr cuvinte:
2 711 cuvinte
Nr caractere:
13 659 caractere
Marime:
60.00KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Istorie Universală
Predat:
la facultate
Materie:
Istorie Universală
Sus!