Potrivit traditiei, Roma a fost întemeiata în anul 735 î.e.n. de Romulus si Remus; însa cea mai veche asezare descoperita aici dateaza, potrivit materialelor arheologice, de prin secolul al X-lea î.e.n. De la sfârsitul secolului al VI-lea î.e.n., Roma a devenit centru politic al republicii sclavagiste romane, iar din secolul I î.e.n. al Imperiului roman. În anul 64, în timpul domniei lui Nero, o mare parte a orasului Roma a fost mistuita de incendiu. Reconstruita în timpul Flavilor, Roma a fost marita, mai ales sub împaratii Traian, Adrian si Caracalla. Mutarea capitalei imperiului la Constantinopol (330), împartirea imperiului (395), caderea imperiului roman de apus (476) si migratiunea poparelor au dus la decaderea orasului.
Imperiul roman a fost unul dintre cele mai puternice si mai mari state ale lumii antice. Cea mai veche perioada din istoria Romei este cunoscuta în istorie sub denumirea de ,,perioada regalitatii”, care ar fi durat, potrivit traditiei, aproximativ doua secole si jumatate (753-509 Î.C.). Organizarea sociala a Romei în aceasta perioada era democratia militara; locuitorii Romei (populus romanus) erau împartiti în trei triburi a cate zece curii, fiecare curie având cate zece ginti. Principalele institutii ale statului roman incipient erau adunarea batrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toti magistratii si regele (rex), ales de adunarea poporului. În cursul evolutiei sale din aceasta perioada populatia Romei s-a împartit în patricieni (aristocratia gentilica) si plebei (reprezentanti ai triburilor aservite), amândoua categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipienta, având un caracter patriarhal. În secolul al VI-lea Î.C. Roma a cunoscut o perioada de dominatie politica etrusca, care a influentat traditia, institutiile politice si arhitectura secolelor urmatoare.
La sfârsitul secolului al VI-lea Î.C. (potrivit traditiei romane în anul 509 Î.C.), la Roma s-a instituit republica, autoritatea regala fiind înlocuita prin aceea a doi magistrati, numiti la început praetori, iar apoi consuli, alesi dintre patricieni, de catre adunarea poporului. Senatul, alcatuit din patricieni, a devenit organul suprem al puterii în republica romana, dând acesteia un caracter net aristocratic. În cursul unui îndelungat proces istoric (sec VI-III Î.C.) s-au efectuat importante reforme sociale, care au pus bazele organizarii statului roman în forma cunoscuta de istorie. Principalul continut al istoriei interne a statului roman în perioada republicana timpurie îl constituie lupta plebeilor cu patricienii pentru pamânt si pentru egalitate în drepturi politice. Lupta dintre patricieni si plebei încheiata în 287 Î.C. a dus la importante modificari în structura sociala a statului roman; populatia libera a Romei s-a împartit în caste (ordines), în fruntea carora era noua aristocratie (nobilitas), alcatuita din vârfurile patriciene si plebeiene.
În a doua jumatate a secolului al V-lea Î.C., Roma dispunând de o excelenta organizare militara, a initiat o politica expansionista în Latium, apoi în Italia. În urma razboiului cu coalitia oraselor latine (340-338 Î.C.), care i-a adus hegemonia în Latium si a razboaielor cu samnitii (343-341, 327-304 si 298-290 Î.C.), Roma a cucerit întreaga Italie centrala de pe ambii versanti ai Apeninilor. Dupa cucerirea Italiei centrale Roma a ajuns în conflict cu orasele grecesti din sudul Italiei. În urma razboiului cu regele Etirului, Pyrrhos (280-275 Î.C.), si a asediului Tarentului (272 Î.C.), Roma a ocupat toata Italia de sud.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
