Revoluția industrială

Fenomenul denumit “revolutie industriala” a constituit si constituie înca unul dintre cele mai controversate din literatura de specialitate, fiecare autor încercând sa–l cerceteze dintr–un unghi de vedere inedit, sa reliefeze sau sa nuanteze aspectele pe care le considera a fi cele mai semnificative.

Revolutia industriala este un ansamblu de fenomene care însoteste, începând din secolul al XVIII–lea, transformarile lumii moderne, datorita dezvoltarii capitalismului, tehnicii, productiei sicomunicatiilor.

Revolutia industriala este procesul complex de trecere de la productia manuala la productia cu ajutorul masinilor-unelte, de la stadiul manufacturier la stadiul marii productii mecanizate, la fabrica, proces care a revolutionat întreaga baza a societatii burgheze. Revolutia industriala a avut loc pentru prima oara în Anglia, în ultimele decenii ale sec. al-XVIII-lea la începutul sec. al XIX-lea, iar mai târziu în Franta, S.U.A, Germania, Japonia, Rusia, România etc.

Incepand cu secolul al XVIII-lea, Anglia a trecut printr-o transformare progresiva feudala centrata pe proprietatea asupra pamantului, o forta in era industriala ce lua nastere.

In 1750 Anglia era deja o putere maritima si comerciala importanta, dar majoritatea populatiei traia inca din agricultura. Activitatile industriale, precum mineritul si prelucrarea fierului, se desfasurau la o scara relativ redusa.

Datorita victoriei revolutiilor europene, economia tarilor a inceput sa se dezvolte rapid, in Anglia deja la sfarsitul sec. al XVII-lea si prima jumatate a sec. al XVIII- lea volumul productiei manufacturiere creste substantial. Deoarece principala ei ramura era prelucrarea lanii, taranii erau deposedati de pamant, in continuare el fiind transformat in pasune. Ruinandu-se, ei plecau in cautare de lucru la oras, completand randurile muncitorilor.

Exploatarea coloniilor a devenit un izvor important de imbogatire a claselor dominante engleze. Alt izvor, de asemenea insemnat, de acumulare a capitalului era negotul cu robi. Concentrarea unor capitaluri mari in mainile burgheziei si a noii nobilimi, rezervele de forta de munca si de materie prima coloniala ieftine au inlesnit dezvoltarea productiei capitaliste.

Toate acestea au creat conditii favorabile pentru trecerea in Anglia in anii ' 60 ai sec. al XVIII-lea de la productia manufacturiera la cea de fabrica. Aceasta a devenit posibil si datorita noilor conditii tehnice de productie: a aparut masina cu aburi si alte inventii tehnice, diviziunea muncii in productia manufacturiera treptat a creat premise pentru inlocuirea muncii manuale cu masina. Acest proces a intrat in istorie sub denumirea de revolutie industriala. El a dus la cresterea extraordinara a productiei industriale in toate ramurile economiei si s-a finisat la rascrucea secolelor XVIII-XIX.

In anul 1825 in Anglia s-a declansat o criza economica de supraproductie. Multe intreprinderi industriale au fost oprite, crestea somajul, scadeau salariile muncitorilor, dar, in acelasi timp, erau majorate preturile. Toate acestea s-au rasfrant negativ asupra situatiei oamenilor muncii. Acest fenomen s-a repetat in Anglia in anii 1837, 1842, 1847. Criza din anul 1847 a cuprins aproape toate tarile europene. Prima criza economica mondiala a avut loc in 1857 si a fost cea mai acuta din cate au fost inregistrate pana atunci.

Deja in sec. al XVIII-lea Anglia a depasit alte tari dupa nivelul de dezvoltare a economiei, care a crescut si mai mult in prima jumatate a sec. al XIX-lea. Anii '50-'60 constituie apogeul suprematiei ei economice in lume, dominatiei ei pe pietele internationale. Fara teama de concurenta straina, intreprinzatorii si negustorii englezi foloseau comertul liber in calitate de instrument de expansiune economica. Lumea a fost inundata de marfuri engleze. Celelalte tari serveau pentru Anglia drept "apendice de materie prima" si piata de desfacere a marfurilor. Circa 1/2 din productia industriala mondiala se producea in Anglia, care a fost numita «atelier al lumii». De aceasta gigantica crestere economica au beneficiat, in primul rand, paturile avute, pe cand muncitorii duceau un trai mizerabil.

Exportul capitalului. Cererea crescanda in diverse tipuri de materie prima si necesitatea de noi piete de desfacere a productiei industriale au accelerat goana pentru acapararea de noi colonii. Tarile, care n-au fost in stare sa-si apere independenta, au fost transformate in colonii si semicolonii. Cele mai mari imperii coloniale erau Anglia, Rusia si Franta. Coloniile, administrate direct din metropola, nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Semicoloniile, pastrandu-si formal independenta politica, se aflau intr-o dependenta economica, politica, militara totala de marile puteri, intr-o astfel de situatie se aflau China, Persia, Turcia, tarile latino-americane s.a. intr-o anumita dependenta financiara si politica fata de statele dezvoltate se aflau si unele tari europene: Spania, Portugalia .

In exploatarea economica coloniala accentul se punea, in primul rand, pe crearea intreprinderilor de dobandire a materiei prime prin folosirea fortei de munca ieftine. Pentru aceasta a fost intensificat exportul de capital in colonii. Investitiile de capital in strainatate in ultimul sfert al sec. al XIX-lea au crescut de 2,3 ori, ceea ce a contribuit la industrializarea tarilor dezvoltate, si la dezvoltarea capitalismului in colonii si semicolonii. Exportul de capital din tarile dezvoltate in colonii se realiza sub forma de investitii, in semicolonii si tarile slab dezvoltate - de imprumuturi. Astfel Anglia exporta capital preponderent sub forma de investitii.